Au reluat lucrările de restaurare la Castelul Komáromi

De Veronica Bursaşiu
3Comentarii
Au reluat lucrările de restaurare la Castelul Komáromi
Următorul pas este realizarea unui parc de aventură şi renovarea Podului cu patru găuri, cunoscut ca „fratele mai mic” al celui din Hortobágy.

Chiar dacă iniţial lucrările de renovare trebuiau să înceapă în luna mai, din cauza complicaţiilor de ordin administrativ, doar în iunie 2017 au putut fi reluate activităţile de renovare a clădirii. Banii sunt asiguraţi şi de această dată din fonduri europene. „Valoarea totală a proiectului de reconstrucţie a Castelului Komáromi este de 500.000 euro. Acele părţi care urmează să fie refăcute în această etapă sunt cele care nu au putut fi acoperite prin resursele financiare din proiectul precedent. Astfel, urmează să fie dotat cu echipament de iluminat «tunelul» lung de 133 metri, urmând ca acesta să asigure o primire prietenoasă. De asemenea, va fi creat un părculeţ în spatele clădirii şi, nu în ultimul rând, din şopronul ce asigura odinioară locaţia căruţelor vor fi create alte noi spaţii de expunere”, explică primarul de Sălacea, Horvath Bela.

Restaurarea picturilor

Programul de renovare mai prevede restaurarea picturilor din sec. al XVII-lea, lucrări ce trebuie asigurate de executant din proiectul câştigat anul trecut. Un alt proiect major al administraţiei locale din Sălacea prevede ca în imediata apropiere a clădirii-monument să fie înfiinţat un parc de aventură. „Mai avem în plan renovarea Podului cu patru găuri din satul Sălacea şi, desigur, refacerea, măcar în parte, a peisajului de odinioară din jurul acesteia. Pentru acest obiectiv am depus, împreună cu renumita localitate maghiară Hortobágy, un proiect de succes. Valoarea acestuia este de peste 1 milion de euro”, explică primarul Horvath Bela.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor