Au scos mai mulți polițiști la lucru

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
1Comentariu
Au scos mai mulți polițiști la lucru
Efectivele de polițiști bihoreni au fost suplimentate în weekend pentru a-i putea păzi pe bihoreni.

Pentru ca bihorenii să petreacă frumos de Paște și 1 mai, mai mulți polițiști au fost aduși de acasă în suplimentare față de o zi obișnuită. Astfel, peste 900 de poliţişti au fost în stradă, ca să prevină evenimentele neplăcute și să protejeze drepturile și libertățile cetățenilor.

De vineri, 30 aprilie și până luni 2 mai inclusiv, poliţişti bihoreni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri au fost văzuți în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult sau a locurilor unde au avut loc manifestări publice circumscrise acestor sărbători.

Zilnic, peste 100 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto au lucrat în Bihor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Au fost instituite dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult din județul Bihor. Activităţile polițiștilor s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

În plus, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră au fost pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult religios, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii au folosit si aparatura radar din dotare.

Poliţiştii de la transporturi au asigurat patrularea trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogări.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor