Bal studentesc caritabil

Bal studentesc caritabil
Asociaţia „Gheorghe Şincai” a Studenţilor în Istorie în colaborare cu Universitatea din Oradea, ELSA Oradea, Asociaţia Studenţilor Psihologi din Oradea, Asociaţia Studenţilor de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi AIESEC Oradea organizează miercuri«Balul fulgilor de nea», în cadrul proiectului „Student pentru student”.

Intrarea la ambele evenimente, bal şi atferparty, se va face pe bază de invitaţii, preţul uneia fiind de la 10 lei în sus, în funcţie de cât doreşte să doneze fiecare participant. Banii colectaţi vor fi donaţi unor studenţi cu probleme medicale grave şi cu situaţie materială precară, care vor fi prezentaţi în cadrul evenimentului.

Pe scena Balului „Fulgilor de Nea” vor urca şi solişti de muzică uşoară şi populară precum şi grupuri de colindători şi de cântări religioase. Vor mai fi recitaluri de poezii, dansuri de societate, dansuri tradiţionale, o prezentare de modă modernă şi una de veşminte tradiţionale, o piesă de teatru şi un moment artistic bilingv (română – engleză) oferit de AIESEC.

Afterparty-ul de după bal va fi un moment în care studenţii şi cei participanţi vor putea să se destindă, ajunşi acum la sfârşit de an. Va exista un bar de unde ei vor putea să îşi procureze ce doresc, dintr-o gamă mai restrânsă de produse. Pe „scena” din această locaţie vor urca unele voci ce fac cinste oraşului de pe malurile Crişului Repede.

 Balul va fi precedat de un târg de iarnă, care va avea loc în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde studenţii vor expune spre vânzare obiecte de Crăciun confecţionate manual şi altele daruri. La unele standuri se va găsi vin fiert şi produse de panificaţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !