Beneficiile cotei unice

Finantele bihorene, prin directorul executiv – Smaranda Scridon – au prezentat la finele sãptãmânii trecute beneficiile cotei unice de 16%.

„Această cotă de 16% nu a fost introdusă întâmplător, ci după calcule care arătau că rata la care se plăteau efectiv impozitele corespundeau unei cote de puţin peste 15%”, a precizat Smaranda Scridon.

Şefa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor crede că s-a exagerat la vremea respectivă, susţinându-se că introducerea cotei unice va avea consecinţe dezastruoase asupra economiei. La vremea respectivă s-a spus că introducerea cotei de 16% va aduce pierderi de 30.000 de miliarde de lei la buget.

„Realitatea a demonstrat că pe şapte luni am avut un excedent de peste 10.000 de miliarde de lei, încondiţiile în care am acoperit peste 15.000 de miliarde de lei pentru salariile şi tichetele profesorilor, 15.000 de miliarde pentru inundaţii şi 10.000 de miliarde de lei suplimentar pentru sistemul sanitar şi inundaţii”, a declarat directorul executiv al DGFP Bihor.

Alte cifre în favoarea cotei unice sunt: creşterea colectării impozitului pe profit cu 8% pe primele opt luni; o creştere a colectării TVA-ului cu peste 30%. „Cota unică a adus în plus locuri de muncă, şomajul scăzând în 2005 cu 2%, până la 5,5%. De asemenea au crescut investiţiile străine, tot ca urmare a cotei unice”, a afirmat Smaranda Scridon.

În Bihor

În ceea ce priveşte beneficiile cotei unice, acestea s-au resimţit şi în Bihor. „Din raportările la 30 iunie 2005 – comparativ cu 30 iunie 2004 – cifra de afaceri a crescut cu 7.655 miliarde de lei vechi asta în procente însemnând 14,5%. Aczvele imobiliare au crescut cu 6,3% (2.822 de miliarde de lei)”, ne-a informat Ioan Druţă, şeful Serviciului Metodologie din cadrul Finanţelor bihorene. De asemenea a scăzut numărul firmelor ce înregistrează pierderi cu 16%, iar numărul mediu de salariaţi a crescut cu 3.867 fie prin crearea de noi locuri de muncă, fie prin scoaterea muncii la negru.

„Au scăzut veniturile din impozitul pe venit (pe nouă luni) cu 71 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 6,3%, dar surplusul de impozit rămas la salariaţi a dus la creşterea consumului, înregistrându-se un plus de 16% la TVA, peste media inflaţiei”, a spus Ioan Druţă.

Dan Birta