Bihoreni la Timișoara Fashion Week

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Foto: Hreniuc Alexandru Photography
Foto: Hreniuc Alexandru Photography
10 modele ale Agenției M Models România, agenție manageriată de fashion stylistul Marius Molan, au participat la prima ediție a Timișoara Fashion Week, cel mai mare eveniment de modă susținut în vestul României.

Cele 10 modele sunt: Kristina Fenesi, Lavinia Mangra, Ioana Dorobanțu, Denisa Jurcă, Talida Dejeu, Răzvan Ban, Rareș Negru, Adrian Baciu, Adrian Buda, Lucian Pop.

Evenimentul a avut loc în perioada 9-10 mai 2018. Cum un astfel de eveniment impune o anumită eleganță, spațiul ales a fost unul pe măsură: o sală cu candelabre de basm, un podium impunător, decor impecabil, totul pentru a pune în evidență cele mai frumoase colecții ale designerilor și brandurilor românești. La sala Venue, special pentru acest eveniment a participat și primarul Timișoarei Nicolae Robu.

Foto: Hreniuc Alexandru Photography Foto: Hreniuc Alexandru Photography ©

Evenimentul e unul marca Alin Gălățescu, în calitate de art director, iar moderatoarea evenimentului a fost vedeta tv Cosmina Păsărin. Invitatul surpriză la evenimentul organizat de Rodica Costea și Radu Marghidan fost Anda Adam.

Toate modelele M Models România care au defilat la Timișoara Fashion Week vor putea fi văzute și pe 15 iunie la Teatrul Regina Maria în cadrul “Oradea Revolving The Beautiful”, atunci când se vor desemna și Miss&Mister Oradea/ Bihor 2018 adică Ele si Ei, cei care vor duce imaginea orașului peste tot în lume timp de un an …Aparte de acest aspect, „Oradea Revolving The Beautiful” va fi cu siguranță un eveniment fashion cultural de excepție.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !