BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Blue Air se vrea alternativă la Ryanair

Blue Air se vrea alternativă la Ryanair

la 23 May 2018 10:16 Reactualizat la: 23 May 2018 13:15
23 May 2018 10:16 Reactualizat la: 23 May 2018 13:15
După ce a retras cursa Oradea – Torino la mai puțin de o lună de la inaugurare, anul trecut, acum Aeroportul Oradea își leagă speranțele de cea mai mare companie aeriană românească – Blue Air.
Scris de Demian - După ce a retras cursa Oradea – Torino la mai puțin de o lună de la inaugurare, anul trecut, acum Aeroportul Oradea își leagă speranțele de cea mai mare companie aeriană românească – Blue Air.

Trimite articolul

X

Miercuri, la Aeroportul Internațional Oradea ar urma să fie fie anunțate noile destinații internaționale operate de aici de către Blue Air, începând cu luna noiembrie a acestui an. Recent, Blue Air a anunțat deschiderea unei baze operaționale pe Aeroportul Luton de lângă Londra, astfel încât se preconizează că aceasta va fi una dintre destinațiile anunțate.

Cealaltă destinație cu Blue Air ar fi Germania, Munchen fiind aeroportul pe care s-ar putea ateriza, de la Oradea.

Dacă cele două destinații vor fi anunțate oficial, azi, de către președintele Consiliului Județean Bihor și directorul Blue Air, înseamnă că Oradea va pierde legătura directă cu Londra doar vreme de cinci luni. Ryanair a anulat deja zborul Oradea – Londra (Stansted), începând cu luna iunie a acestui an. Cursa Oradea – Londra ar urma să fie reluată din noiembrie 2018, cu Blue Air.

Amintim faptul că Blue Air a mai zburat extern de la Oradea, spre Torino, acolo unde are o bază. Se întâmpla în aprilie 2017. Însă, după doar câteva curse tur – retur Blue Air a abandonat ruta, în mai 2017. Motivul: prea puțini pasageri – sub 60%, respectiv sub 50% grad de ocupare a aeronavei. Atunci, președintele Pasztor a acuzat compania aeriană de neseriozitate, punând lipsa pasagerilor pe seama lipsei de promovare a destinației. Spre deosebire de deschiderea față de Ryanair, cu care Consiliul Județean încheiase un protocol de promovare a destinațiilor aeriene, autoritatea județeană nu încheiase atunci niciun protocol cu Blue Air prin care să susțină promovarea destinației Torino, în zona de vest a țării, respectiv a Oradiei, în zona Piemontului. Aspect pe care Pasztor nu l-ar mai neglija și de astă dată, de vreme ce mult lăudații Ryanair au tras clapa Aeroportului din Oradea la modul cel mai cinic. Cu toate că zborurile lor de aici avuseseră grade de ocupare bun și foarte bun, iar Aeroportul se află într-o continuă transformare pozitivă. De altfel, în această perioadă se construiește cel de-al doilea terminal de pasageri.

Spre sudul Germaniei

Deocamdată, Oradea pierde legătura și cu zona de nord-vest a Germaniei și, implicit, cu Benelux-ul, prin anularea de către Ryanair a cursei spre Dusseldorf (Weeze), în același timp cu cea de Londra. Ultima dată de zbor pentru care se pot face rezervări este 31 mai a.c. Deocamdată, Ryanair păstrează cursa de Memmingen, în Bavaria, cu rezervări posibile până în 31 octombrie. Rămâne de văzut dacă nu cumva și această destinație va fi suspendată mai repede decât fusese anunțat inițial. Aeroportul din Memmingen este situat la 115 kilometri distanță de centrul metropolei Munchen, pe autostradă. Zurich este la 200 de kilometri distanță, iar Stuttgart la 165. De altfel, se așteaptă ca atât Munchen, cât și Stuttgart să apară între destinațiile directe de la Oradea, din noiembrie. Cu Blue Air sau Tarom, în condițiile în care flota companiei private o depășește net pe cea a transportatorului aerian de stat. Însă, din păcate, tot din noiembrie Ryanair și-a propus să anuleze cursele de mare succes Oradea – Barcelona (Girona) și Oradea – Milano (Bergamo). Este de datoria Consiliului Județean să găsească alternative pentru acoperirea destinațiilor pierdute în Spania și Italia. Indiferent că Ryanair se răzgândește sau nu, până în toamnă.

„Negociem pentru Italia, dorim să ajungem în capitala Roma și cel puțin încă o destinație. Suntem preocupați și de Italia, și de Spania. Suntem în negocieri, urmează să prezentăm rezultatele acestor discuții și pe aceste zone, în următoarea perioadă”, declară președintele Pasztor. Posibilele destinații spre țările latine, neconfirmate încă, ar fi Verona, Madrid și Valencia.

Trimite articolul

X
Taguri:
Aerportul Oradea ,
blue air ,
zboruri noi
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    FOTO
    FC Bihor Oradea a transferat mai mulți juniori din județ. Patru dintre ei au jucat în sezonul trecut în Liga 3
    În această vară, FC Bihor a adus 4 jucători de câmp născuți în anul 2008 pentru rolul de „under” din teren. Este vorba de Cristian Alexandru Bota, Mihai Alex Orban (ambii Universitatea Cluj), Andrei Matei Berchez (Farul Constanța), sub formă de împrumut, și Horațiu Mark Moruț (Rapid București), transfer definitiv.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Democrație sau ordine? Aproape jumătate dintre români ar accepta un regim autoritar dacă acesta ar asigura stabilitate
    Un sondaj INSCOP arată o societate românească profund divizată: o parte dintre cetățeni susțin democrația, în ciuda conflictelor și dezbaterilor politice prelungite, în timp ce alții ar prefera un regim mai puțin democratic, dacă acesta ar garanta ordine și stabilitate.

    Economic

    Locuri de muncă la stat în Bihor: concursuri deschise pentru mai multe posturi
    Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ianoșda

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Piața București, Săvineștilor, Berzei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ceica, Lăzăreni, Drăgești și Hidișelu de Sus

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 23 iulie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    După trei remize în campionat, Lotus Băile Felix a învins Bihorul Beiuș într-un joc de pregătire
    Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi comisari europeni au transmis un mesaj de solidaritate pentru comunitatea LGBT din Oradea după refuzul avizării Marșului Pride
    Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire. 3
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X