Bolnavii netransportabili, expertizaţi pe baza documentelor

De Dan Birta
Reactualizat la:
1Comentariu
Bolnavii netransportabili, expertizaţi pe baza documentelor
Având în vedere câteva cazuri care au avut lor în ultima perioadă, conform cărora bolnavii au fost aduşi pe targă la expertiza medicală, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bihor ţine să facă unele precizări.

„În conformitate cu cele prevăzute la articolul nr. 86 din Hotărârea de Guvern nr. 257/2011, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, bolnavii netransportabili sunt expertizaţi pe baza documentaţiei medicale”, precizează Carmen Polman, directorul economic al CJP Bihor.

Medicul curant are obligatia de a completa un referat medical detailat, care să cuprindă date clinice pentru susţinerea diagnosticului clinic şi gravitatea afecţiunilor. Pentru cazurile neconcludente, bolnavii vor fi transportaţi pentru examinare la sediul cabinetului de expertiză medicală a capacităţii de muncă, prin grija familiei.

Faţă de cele prevăzute de lege, Casa Judeţeană de Pensii Bihor vine în sprijinul bolnavilor cu unele măsuri.

„În situaţia în care bolnavul este transportat până la sediul cabinetului de expertiză medicală şi din cauze obiective nu poate intra în cabinetul medical, medicul expert se va deplasa până la locul unde se afla mijlocul de transport cu persoana bolnavă în cauza, în vederea expertizării”, spune Carmen Polman.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor