Buget cu 84% mai mare decât în 2016

Reactualizat la:
Buget cu 84% mai mare decât în 2016
© farmer on his tractor plowing the field, rural wyoming
În 2017 bugetul Ministerului Agriculturii (MADR) va fi de 17,337 miliarde de lei, în creştere cu 83,4% faţă de 2016, alocarea bugetară urmând să se majoreze la 20,165 miliarde de lei în 2018, 20,400 miliarde de lei în 2019 şi la 20,417 miliarde lei în 2020, conform proiectului Legii bugetului pe 2017.

Potrivit actului normativ, cheltuielile MADR au fost estimate la 16,934 miliarde de lei, în creştere cu 147,14% faţă de 2016. Din această suma, pentru cheltuielile cu personalul vor fi alocate 602,33 milioane de lei, un plus de 7,72% faţă de 2016 (559,18 milioane de lei), iar pentru salariile de baza ale angajaţilor MADR au fost alocate 474,242 milioane de lei, o majorare de 8,55% faţă de anul trecut.

În ceea ce priveşte fondurile alocate de la bugetul de stat pentru subvenţiile agricultorilor acestea se vor ridica la 2,243 miliarde de lei, în creştere cu 5,43% faţă de anul 2016.

Pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile din exerciţiile financiare încheiate a fost prevăzută de la bugetul de stat o sumă de 4,5 milioane de lei, în scădere cu 95,7% comparativ cu cele 104,5 milioane de lei alocate în 2016.

În schimb, pentru proiectele din programele perioadei actuale 2014-2020 au fost estimate fonduri de 13,12 miliarde de lei, o majorare substanţială faţă de anul trecut, respectiv cu 284,17%.

Pentru investiţiile publice, Ministerul Agriculturii a alocat în acest an o sumă de 1,571 miliarde de lei faţă de numai 1,04 milioane lei în anul 2016.

De asemenea, pentru perioadă 2017-2019 bugetul MADR vizează un program special de refacere şi extindere a infrastructurii de irigaţii, continuarea măsurilor privind încurajarea agriculturii ecologice şi a produselor tradiţionale şi alte sectoare care oferă posibilitatea valorificării potenţialului agroalimentar, realizarea unui program pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi procesare pentru legume-fructe şi pentru unele produse de origine animalieră.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !