Buldozere în mijlocul giraţiei Decebal – Dacia

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
2Comentarii
Buldozere în mijlocul giraţiei Decebal – Dacia
Spaţiul verde din mijlocul sensului giratoriu de la intersecţia Decebal cu Dacia a intrat, marți, în şantier de reamenajare ca spaţiu verde.

Costul lucrării este suportat de o firmă din parcul industrial, în contul unui parteneriat public privat. Termenul de finalizare este finalul lunii august.

„Sponsorul a vrut modernizarea locului astfel încât să capete un aspect mai apropiat de un oraş european. Ar fi vrut o amenajare mai radicală dar nu i s-a permis tăierea arborilor sănătoşi, aşa că aceştia vor fi integraţi în peisaj”, ne-a spus Ramona Bakk, specialist în spaţii verzi în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie.

Între plantele propuse pentru realizarea reamenajării sunt arbuştii târâtori şi de talie mică din speciile  Cotoneaster horizontalis şi Lonicera nitida Maigrun. Plantele perene propuse în proiect sunt Lavanda, Lemnul Maicii Domnului (Santolina), Floarea Fluturaş (Gaillardia), Frumuşica (Coreopsis), Heuchera, Trestie de China (Pennisetum alopecuroides Little Bunny), Miscanthus, Cimbru de câmp (Thymus sp), Crocosmia, tufe de Phlox maculata, Potentilla crantzii, Sedum acre si cauticola, Luzula pilosa si Muşelel (Chamaemelum).
sens giratoriu oradea (6)

Arborii propuşi sunt din specia Carpinus betulus Fastigiata – topiari, adică vor avea coroana în formă cubică – condusă pe suport metalic sau lemnos. „S-au ales specii rezistente la regimul climatic al zonei noastre, în mare parte fiind plante ale căror frunze rămân şi peste iarnă, pentru a oferi culoare şi în anotimpul rece”, ne-a mai transmis Claudia Bakk.

Proiectul mai cuprinde instalarea sistemului automatizat de irigare şi amenajarea de masive florale, mici piramide din plante. Pentru vizibilitatea acestora, actualul gard viu a fost îndepărtat.

Acordul de colaborare prevede că firma îşi asumă întreţinerea spaţiului pentru un an de la finalizare.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor