Capturi de tigari la frontierele din Bihor

Reactualizat la:
Capturi de tigari la frontierele din Bihor
Poliţia de frontieră din Bihor a surprins trei transporturi de ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă în pieţele româneşti.


Tentativele de „import” ale ţigărilor de contrabandă nu au scăzut ca număr şi capturile de până acum ale poliţiştilor de frontieră nu i-au descurajat pe comercianţii de acest tip.

Duminică s-a prezentat pentru a intra în ţară prin P.T.F. Salonta cetăţeanul maghiar D.A., în vârstă de 32 de ani, conducând o autoutilitară marca Renault. La controlul de frontieră s-a luat măsura efectuării unui control amănunţit asupra maşinii. Poliţiştii au descoperit într-un locaş special amenajat în partea superioară a compartimentului de marfă cantitatea de 6.500 pachete de ţigarete marca JIN LING.

La verificările ulterioare şi din declaraţia şoferului, a reieşit faptul că ţigaretele erau destinate comercializării pe raza Municipiului Oradea.

În acelaşi loc a fost descoperit şi cetăţeanul maghiar J.G. De 43, care, la volanul unui Subaru Domingo avea ascunsă cantitatea de 900 de pachete de ţigări tot marca Jin Ling. Autoutilitara a trezit suspiciunile poliţiştilor care au luat măsura controlului amănunţit al vehicolului. Ţigaretele au fost descoperite într-un locaş special amenajat, sub o placă din lemn prinsă lateral în şuruburi. Bărbatul a recunoscut că a cumpărat ţigările din Ungaria şi urma să le revândă în Salonta.

Dosar penal

Celor doi li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinerea de produse accizabile supuse marcarii, fără a fi marcate, marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete. De asemenea cele două autovehicule au fost indisponibilizate la sediul sectorului, iar ţigările, în valoare de aproximativ 55.250 lei, au fost confiscate.

O altă captură de ţigări a fost realizată la Borş unde a fost descoperită cantitatea de 330 pachete de tigarete de provenienţă ucraineană într-un autoturism condus de un cetăţean român. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional de către cadrele Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor cu suma de 40.000 lei, cantitatea de ţigarete (în valoare de 2.000 lei) a fost reţinută în vederea confiscării.

 V.T.

Captura de tigari la vama Bors



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !