Capul fabricii de cannabis trimis in judecata

Reactualizat la:
Capul fabricii de cannabis trimis in judecata
Iniţiatorul şi finanţatorul culturii de cannabis de la Batăr, descoperit de poliţiştii B.C.C.O. Oradea şi trimis în judecată.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a lui W.G., de 60 de ani. Cetăţeanul belgiana fost cercetat pentru comiterea infracţiunilor de constituirea şi iniţierea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave, respectiv infracţiunea de trafic ilicit de droguri.

Grupul infracţional iniţiat şi constituit de acesta a fost destrucuturat de poliţiştii B.C.C.O. Oradea în cursul anului 2010, în urma extinderii cercetărilor cu privire la „fabrica” de cannabis descoperită de poliţiştii antidrog orădeni pe raza comunei bihorene Batăr.

Furnizor şi transportator de cannabis

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii B.C.C.O. Oradea cu privire la modul în care a fost structurată şi organizată activitatea de producere şi comercializare ilegală a cannabis-ului descoperit la Batăr, s-a stabilit că W.G. este cel care a asigurat finanţarea acestor activităţi infracţionale. În perioada 2009 – 2010, bărbatul a pus la dispoziţia grupării seminţele de cannabis, diverse produse chimice necesare creşterii accelerate a culturilor, documentaţia amănunţită privind plantarea, creşterea, întreţinerea şi evoluţia plantelor de cannabis, instalaţii de climatizare, ventilaţie şi iluminat speciale şi manualele de instrucţiuni aferente şi, totodată, a asigurat transportul internaţional al drogurilor obţinute pe ruta România – Belgia, prin intermediul autotrenurilor deţinute de firmele administrate de acesta.

În cursul anului 2010, în urma extinderii cercetărilor, anchetatorii au identificat toţi membrii grupării infracţionale coordonată de W.G., care au asigurat buna desfăşurare a activităţilor infracţionale pe teritoriul României, cultivând în mod repetat plante de cannabis, fiecare cultură fiind alcătuită din 300 – 400 de răsaduri şi ocupându-se de mentenanţa aparaturii şi instalaţiilor folosite în hala de la Batăr, ca fiind cetăţeanul belgian B.T., de 39 de ani şi orădenii A.I., de 54 de ani şi R.P., de 56 de ani.

La închisoare

Până la acest moment judecătorii au decis condamnarea la 6 ani de închisoare cu executare a orădeanului Ionel Abrudan, suspectat că a finanţat înfiinţarea şi funcţionarea afacerii şi la câte 5 ani de închisoare a lui Pavel Romocea, 55 ani, tot din Oradea, şi Timy Bosman, 37 ani, cetăţean belgian. Ultimii doi sunt acuzaţi că au pregătit clădirea pentru cultivare şi s-au îngrijit de creşterea plantelor.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au finalizat cercetările în cauză şi au întocmit rechizitoriul cu trimiterea în judecată a suspectului.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedepsă privativă de libertate de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

V.T.

Fabricanţii de cannabis din Batăr, în instanţă

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !