Viceprimarul Florin Birta a prezentat, joi, stadiul lucrărilor la străzile care, alături de drumul expres, vor servi ca o centură pe nord-vest, urbană, pentru traficul uşor. După ploile din primăvară şi „dezangajarea de personal” care au urmat, şantierul de pe Calea Bihorului ia viteză, dau asigurări reprezentanţii firmelor de construcţii din trustul Selina. Proiectul drumului nou, care iese în strada Suişului, este gata în proporţie de 50%, transmite vicele.
Viaductul, la 70 – 80%
Cea mai spectaculoasă parte din proiect este construirea viaductului care duce va duce drumul nou, care iese din giraţia de la Real, în vârful dealului de deasupra Văii Frumoase.
Pentru picioarele acestuia au fost turnaţi în jur de 90 de piloţi foraţi la cel puţin 20 de metri adâncime, pentru a susţine cele nouă pile şi cele două culei. „Viaductul este gata în proporţie de 70-80%. S-au comandat grinzile prefabricate, acelea se vor monta pe suportul care va fi construit pe aceste structuri”, spune viceprimarul.
Conform acestuia, „toţi cei care vor veni din Episcopia sau din centru vor putea folosi această legătură pentru a nu mai aglomera zona cartierului Episcopia Bihor. Şi legătura dintre Oradea şi autostradă se va face pe acest drum, spre Biharia. Tot traficul uşor care va veni dinspre Cluj spre autostradă, va fi luat de acest drum ca să nu mai intre prin oraş”.
Parţial, pistă de biciclete
Întreg drumul nou are o lungime de 2.823 m, lucrarea e terminată în proporţie de 50%.
„Pe toată lungimea s-a excavat stratul vegetal, s-a pus acest balast care va fi compactat, s-au montat bordurile, urmează să se toarne un beton stabilizat după care vine stratul de asfalt. Drumul va avea trotuar şi pistă de biciclete pe partea dreaptă”, spune edilul.
Drumul nou se întâlneşte cu Calea Bihorului chiar la baza serpentinelor, unde va fi amenajată o giraţie. Aceasta este, de altfel, şi punctul terminus al pistei de biciclete, de aici, bicicliştii fiind liberi să o ia pe şosea sau să intre în conflict cu pietonii, pe trotuarul nu foarte generos. „Sunt anumite zone care pot fi gândite din start cu piste de biciclete, dar altele nu au fost gândite astfel şi nu este spaţiu destul între case”, este explicaţia oferită de viceprimar.
Acesta a mai spus că, foarte probabil, pe fragmentul fără case, drumul va avea regim de viteză mare.
Contractul în valoare de peste 26,2 milioane lei a fost semnat cu Drumuri Orăşeneşti SA, termenul de finalizare este de 13 luni, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 3 iulie 2018. Birta spune că şantierul a intrat în pauză pe durata iernii, motiv pentru care executantul va primi o decalare a termenului.
Calea Bihorului, la 30%
Contractul pentru modernizarea Căii Bihorului a fost atribuit de o asociere de firme din trustul Selina, între care Drum Asfalt, Trameco şi Drumuri Bihor.
Valoarea contractului este de 5,6 milioane lei, lungimea drumului este de 2.051 m şi termenul de finalizare este de 6 luni.
Lucrarea constă din lărgirea carosabilului, amenajarea de trotuare, ziduri de sprijin, parcări şi sensuri giratorii la intersecţia cu strada Ion Bogdan şi cu drumul nou spre Suişului. Amenajarea drumului se corelează cu o lucrare a Companiei de Apă, pentru montarea a două staţii de pompare a apelor pluviale drenate de pe deal şi care inundă Oncea. Ambele staţii vor fi amplasate pe stânga drumului spre calea ferată, una înainte de biserica neoprotestantă şi una după intersecţia cu strada Ion Bogdan. Una va drena apa în Pârâul Sălbatic şi cealaltă în Crişul Mic.
Septembrie- noiembrie
În prezent, lucrarea este la 30%, conform directorului executiv Marius Marta. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 14 martie dar lunile aprilie şi mai au fost luni ploioase, la care constructorul nu a putut lucra la capacitate maximă, spune Birta.
De fapt, strict pe contract, lucrarea ar trebui predată în septembrie dar cel mai probabil nu va fi gata până în noiembrie.
Birta a explicat pe larg şi procedura de prelungire a termenului: „când se va apropia termenul de finalizare din contract, atunci vom avea o discuţie cu constructorul. Noi primim zilnic situaţia precipitaţiilor de la Institutul de Meteorologie şi atunci vom hotărî câte zile vom acorda”.
„Noi am luat măsuri de accelerare, suntem la peste 20 de oameni pe lucrare. Încercăm să recuperăm timpul nefavorabil. În mare parte nu ar trebui să mai depindem de vreme. Pot apărea probleme neprevăzute, de exemplu o reţea de gaz care nu era la adâncimea prevăzută în aviz ci mai sus, motiv pentru care a trebuit să facem lucrări suplimentare de protecţie”, spune şi Marta, în numele firmelor executante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!