Cer să verifice activitatea DNA Oradea din ultimii opt ani

De Crina Dobocan
7Comentarii
Cer să verifice activitatea DNA Oradea din ultimii opt ani
UNJR și AMR condamnă practicile abuzive ale DNA Oradea și solicită investigarea activității din ultimii 8 ani a acestei unități de parchet.

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) își exprimă consternarea și condamnă ferm practicile abuzive ce transpar din conținutul înregistrărilor recent apărute în spațiul public, din dialogul ce pare a fi o ședință de lucru a 5 procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea. Cele două organizații solicită instituțiilor abilitate să verifice, prin prisma acestor aspecte grave, activitatea din ultimii 8 ani a acestei unități de parchet.
„Din conținutul discuțiilor transpare faptul că procurorii DNA Oradea, folosindu-se de autoritatea publică cu care au fost învestiți, acționând într-un mod planificat și concertat, au deschis dosare penale judecătorilor din zonă cu scopul timorării acestora, pentru a obține soluții care să le fie favorabile. Astfel de acțiuni, dacă se dovedesc a fi reale, sunt de natură să deturneze brutal actul de justitie, fiind inadmisibile într-un stat de drept. Ele trebuie, de aceea, investigate cu celeritate și profesionalism, urmând ca, în cazul în care faptele infracționale relatate sunt reale, cei vinovați să fie deferiți justiției.

Scopul declarat al procurorilor de la DNA Oradea, de a „liniști” judecătorii și de a-i face să le fie frică, este o încălcare samavolnică și concretă a independenței judecătorilor, de o gravitate fără precedent, cu efectul vădit al încălcării drepturilor omului și disprețuirii dreptului persoanelor la un proces echitabil și la o judecată dreaptă.

Cer cercetarea plângerilor

În acest context, UNJR și AMR salută luarea de poziție a Secției pentru judecători din cadrul CSM și se alătură cererii adresate Inspecției Judiciare și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru ca acestea „să deruleze, cu maximă operativitate, cercetările care se impun, absolut necesare pentru protejarea efectivă a independenței judecătorilor și pentru garantarea respectării drepturilor cetățenilor la o justiție dreaptă”.

Este imperativ ca, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să fie cercetate în mod real, cu profesionalism și celeritate, plângerile privind abuzurile din justiție, reclamate atât de judecători, cât și de persoane din afara sistemului de justiție.

Încă din 2016, UNJR și AMR au subliniat într-o scrisoare adresată ambasadorului Statelor Unite în Romania, Hans Klemm, după ce acesta „aplaudă” practicile procurorilor DNA, ca administrarea justiției într-un stat democratic trebuie să fie un proces ce se desfășoară cu rigurozitate și strict în limitele legii, cu respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor procedurale (due process), tocmai pentru a păstra un just echilibru între interesul public, pe de o parte, și demnitatea, drepturile și libertățile fiecărei persoane, pe de altă parte.

Derapaje

Cele două ONG-uri susțin că orice derapaj trebuie punctat și corectat pentru a preveni erori ulterioare, iar acest lucru se poate face doar analizând obiectiv și critic activitatea unei instituții, exact ce nu s-a făcut în cazul DNA-ului.

În numeroase alte luări de poziție ulterioare, cele două asociații au tras semnale constante de alarmă asupra derapajelor procurorilor DNA de la normele de drept, asupra presiunilor la care sunt supuși judecătorii și asupra pericolului implicării serviciilor de informații în actul de justiție.

„Deși vorbim de ani de zile despre derapajele din justiție, deși au apărut numeroase informații în spațiul public despre sute de dosare ce vizau judecători și procurori, ținute deschise ani în șir, despre interceptarea judecătorilor în timpul în care aceștia judecau dosare DNA, despre încălcarea secretului deliberării și anchete făcute cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, este totuși șocant să auzi procurori DNA vorbind în 2018 despre «liniștirea» judecătorilor și faptul că trimiterea în judecată a unor judecători va «băga frica» și în ceilalți judecători. Dacă faptele din discuție se confirmă, o astfel de presiune este cea mai gravă formă de încălcare a independenței justiției, venită din interior și prin folosirea abuzivă și distorsionată a legii chiar de către cei chemați să o apere, fapt ce nu poate rămâne nesancționat”, a declarat judecător Dana Gîrbovan, președintele UNJR.

„Independența judecătorului nu este un concept de fațadă pe care să-l clamăm de la tribună, în numele legii, atunci când dă bine pentru noi, ca români și ca europeni, ci reprezintă chintesența unui sistem de justiție democratic. Adică adevărat. Deși se pare că, în teorie, toți suntem de acord cu această idee, aplicarea practică a principiului independenței judecătorului, consfințit de legea internă și internațională, ține, nu o dată, de «interpretări» personale ce pervertesc fondul acestui principiu. Astfel cum AMR a subliniat în repetate rânduri, lupta anticorupție – obiectiv în sine foarte important prin scopul și finalitatea sa – nu poate fi dusă prin privilegii personale sau legale, prin ocolirea legii sau în disprețul ei. Afirmația referitoare la «liniștirea» exemplificativă a judecătorilor de la Curtea de Apel și Tribunalul Bihor, ce reiese din înregistrare, are o gravitate fără precedent și, tocmai de aceea, trebuie verificată cu maximă responsabilitate și seriozitate, iar odată cu aceasta, activitatea celor ce au îndrăznit să o spună. Dacă asemenea atitudini nu ni se par nocive înseamnă că nu mai are rost să vorbim despre justiție în România”, a adăugat și judecătoarea dr. Andreea Ciucă, președintele AMR.

Reprezentanții celor două entități se întreabă dacă acest caz de la DNA Oradea este unul singular sau nu, motiv pentru care DNA ar avea obligația de a explica public modul în care a anchetat judecători în toți acești ani.

UNJR și AMR reiterează faptul că, în numele unei cauze bune, cum este „lupta anticorupție”, nu poți încălca normele de drept, deoarece însăși cauza respectivă devine generatoare de corupție, ca urmare a abuzului de putere.

„Situația de la DNA Oradea demonstrează, o dată în plus, de ce UNJR și AMR nu s-au opus creării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în care să acceadă procurori cu vechime și profesioniști, numiți de CSM și fără nici o ingerință politică. Scopul demersului fiind tocmai acela de a proteja judecătorii, și implicit cetățenii, de astfel de acțiuni abuzive, asigurând și garantând în acest mod dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, ce implică dreptul a fi judecat de un judecător independent și imparțial, ferit de orice ingerințe sau presiuni de genul celor ce transpar din înregistrare”, au conchis reprezentanții celor două asociații.

Judecătoarea Florica Roman, ea însăși o victimă a DNA Oradea, reclamă mijloacele abuzive folosite de procurorii anticorupție orădeni.Într-o postare pe pagina sa, judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, a arătat că discuțiile dintre procurorii DNA Oradea (apărute într-o înregistrare ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție au început, pe 4 ianuarie, urmărirea penală față de câțiva procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea. Dosarul penal, având ca obiect conținutul unor convorbiri dintr-o înregistrare audio ...
Consiliul Superior al Magistraturii, îngrijorat de practicile de intimidare și de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare penale. Procurorii DNA Oradea au fost chemați la audieri, la Parchetul General. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) spune că ...
Conducerea centrală a DNA se delimitează de acțiunile procurorilor orădeni, dar a cerut note explicative. "Conducerea DNA se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraților, susținând în mod constant că procurorii DNA trebu...

Taguri: ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor