Chirurgie generală, la Spitalul Municipal din Oradea

De Crina Dobocan
Chirurgie generală, la Spitalul Municipal din Oradea
Din 1 martie, în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” funcţionează o secţie de Chirurgie Generală.

Secţia are 25 de paturi, din care 24 au fost transferate de la Spitalul Judeţean, de la Secţia Chirurgie I. Secţia funcţionează la etajul IV al Spitalului Municipal, în aripa stângă a clădirii. Vizavi de aceasta funcţionează Chirurgia pediatrică – ortopedie.

Din cele 25 de paturi, 18 sunt pentru Chirurgie oncologică şi 7, pentru Chirurgie generală.

„Secţia este funcţională de la 1 martie şi are au două săli în blocul operator. Toate paturile sunt deja pline. S-au făcut intervenţii, lucrurile decurg normal. Şef de secţie este dr. Dănuţ Dejeu”, a anunţat Maria Silaghi, managerul unităţii spitaliceşti.

Aceasta a explicat motivul transferării paturilor, prin faptul că în incintă funcţionează Centrul Oncologic, iar existenţa celor 18 paturi de chirurgie oncologică îi vor ajuta pe colegii lor să ţină legătura mult mai bine cu medicii oncologi din cadrul Centrului Oncologic.

„Este mult mai uşor să tratezi un pacient oncologic în vecinătatea secţiei de chirurgie, nu să-l deplasezi în tot oraşul”, a mai punctat Silaghi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !