Cod galben de inundații în Bihor! Vezi recomandările pompierilor

De Costel Demian
Cod galben de inundații în Bihor! Vezi recomandările pompierilor
Începând de vineri, 30 martie, județul Bihor se află sub avertizare cod galben de inundații.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, avertizarea de fenomene hidrologice perciculoase este valabilă în intervalul: 30.03.2018 ora 06:00 – 31.03.2018 ora 16:00.

În această perioadă sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Crişul Repede – bazin superior și Crişul Negru – bazin superior, cu depăşiri ale cotelor de apărare.

Recomandări ISU Crișana

– Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

– Nu aruncați gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;

– Ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;

– Urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !