Col. Bucur despre col. Baciu

ORADEA – În deschiderea simpozionului susţinut de conducerea IPJ Bihor, la Hotel Dacia Continental, col. în rezervă Dumitru Bucur a evocat memoria col. Ion Baciu, cel al cărui nume e purtat de Fundaţia înfiinţată în 1995 pentru poliţiştii bihoreni. Prezentare

Stimaţi invitaţi, Domule Inspector şef,  Dom nilor colegi,

Mulţumesc domnului Inspector şef, tuturor celor care au organizat acest simpozion pentru onoarea ce mi-a fost făcută prin invitaţia de a reliefa în câteva cuvinte personalitatea celui care a fost colonelul Ion Baciu, personalitate ce a stat la baza naşterii fundaţiei ce-i poartă numele.

De ce Baciu şi nu alt ofiţer cu merite asemănătoare în prevenirea şi combaterea criminalităţii din municipiul de pe malurile Crişului Repede? Alegerea nu a fost o opţiune grea deoarece conducerea Inspectoratului de Poliţie din vremea când s-a creat fundaţia – 1995 – împreună cu toţi cei care, direct sau indirect, au lucrat cu Baciu, au fost unanim de acord că acest ofiţer care a trecut prematur în lumea umbrelor, merită cu prisosinţă prinosul de recunoştinţă, rămânerea lui prin fundaţie în memoria tuturor celor ce l-au cunoscut, a mai tinerilor şi viitorilor poliţişti.

Dar, dincolo de fundaţie, de ceea ce semnifică ea, colonelul Baciu rămâne în amintirile noastre prin faptele sale puse în slujba comunităţii, a apărării valorilor morale, a stării de legalitate din această milenară aşezare românească.

 Plecat dintr-o familie săracă de ţărani gospodari aflată într-o pitorească zonă, nu departe de Oradea, Baciu şi-a croit propriul său drum ajungând în 1958 ofiţer şi lucrător în cadrul serviciului judiciar din acest inspectorat. După puţină vreme a solicitat mutarea la biroul judiciar al Poliţiei Municipiului, nemulţumindu-l specificul activităţii serviciului care, pe lângă elucidarea unor cazuri complexe la nivelul judeţului , avea sarcini de control şi îndrumare. Această doleanţă a ofiţerului sublinia încă de atunci aplecarea spre o implicare profundă în păienjenişul infracţional, în diversitatea şi implicaţiile fenomenului căruia trebuia să-i facă faţă colectivul biroului judiciar , compartiment care a fost şi a rămas, cred, locul de muncă cu o încărcătură specifică, unde nu puţini, ezitau să vină.

Ei bine, Baciu a venit, a rămas şi a muncit cu o deosebită dăruire de sine, pasiune şi înalt profesionalism în acest compartiment vreme de trei decenii, intrând locotenent ţi părăsindu-l, din păcate, spre cele veşnice, colonel.

A învăţat şi s-a perfecţionat din mers şi cum nici unul din multiplele cazuri soluţionate de Baciu, omoruri, tâlhării, violuri foto, furturi prin spargere cu moduri de operare deosebite şi prejudicii mari etc. toate iniţial cu autori necunoscuţi, nu semănau unul cu altul, Baciu a ştiut să înveţe din greşeli, din modurile de operare ale infractorilor şi mediu infracţional şi  să-şi modeleze continuu mijloacele criminalistice, de investigaţii şi anchetă, fiind apoi în măsură să-şi împărtăşească experienţa colegilor, colaboratorilor săi în soluţionarea cu succes a misiunilor încredinţate.

Baciu era relativ mic de statură, oacheş la faţă, cu o privire pătrunzătoare şi aparent taciturn, închis în sine, greu deschis unui dialog.

Pentru Baciu, cercetarea locului faptei reprezenta un adevărat ritual, un loc , unde, asemenea unui altar trebuia să domnească o linişte perfectă, un spirit de echipă desăvâeşit şi o atenţie maximă acordată fiecărui amaănunt a fiecărei probe sau mijloc de priobă. Trata toate cercetările la faţa locului cu aceeaşi minuţiozitate şi răbdare  şi avea un obicei de la carenu a abdicat în întreaga sa activitate.

Dacă rezultatul unei cercetări la faţa locului şi a investigaţiilor efectuate de colegi concomitent cu cerectarea, analizate după câteva ore, nu îl mulţumeau, revenea acolo singur ori însoţit de un coleg. În formarea ipotezelor, a cercului de suspecţi şi modul de verificare al acestora, cântarea fiecare amănunt pro şi contra.

Când noianul de verificări ce se întindeau pe parcursul mai multor zile, uneori chiar luni, deopotrivă cu expolatarea criminalistică a urmelor alcătuiau identificarea presupusuluiautor al infracţiunii, atunci şi numai atunci, Baciu – împreună cu procurorul, dacă era cazul – începea anchetarea suspectului fiind sigur că acesta avea să rămână în arestul poliţiei.

Lucrând mulţi ani ca şef al biroului judiciar şi apoi al serviciului criminalistic, mi-au rămas în memorie multiple cazuri în rezolvarea cărora Baciu a avut contribuţia şi meritul principal, demonstrând cele afirmate mai sus. Ajunse, prin reportaje care ii prezentau  munca, dîn presa locală şi a M.I. au contribuit la buna imagine a poliţiei. Voi puncta foarte succint câteva cazuri.

Era într-o seară târzie din toamna anului 1975 când, în echipă, ne-am deplasat în cartierul Ioşia din Oradea unde avusese loc o tâlhărie asupra unui cetăţean, care, în stradă, a fost şi deposedat de o însemnată sumă de bani provenită din vânzarea unor animale.

Victima fusese dusă la spital, dar locul faptei ne-a fost indicat de doi vecini ai celui tâlhărit. Ploua şi bătea vântul. Infracţiunea se săvârşise în plină stradă, unde, pe atunci, era un noroi până la glezne, frământat de urme de căruţe şi autocamioane.

Ce era să găsim?  Am plecat nemulţumiţi şi plouaţi, dar Baciu s-a deplasat la spital să discute cu victima. A doua zi m-a rugat să îl însoţesc la o cercetare la faţa locului. Dacă eu nu am văzut nimic în afara noroiului, Baciu a găsit şi ridicat un nasture metalic ce părea smuls dintr-o tunică militară. Peste câteva zile, Baciu a identificat şi reţinut autorul tâlhăriei în persoana unui militar în termen venit în permisie în cartier, individ cu antecedente penale.

În vara anului 1981, un cetăţean din Oradea ne-a sesizat dispariţia concubinei sale de la domiciliu. Concomitent, Baciu a primit o informaţie din care rezulta  că respectivul cetăţean şi-a ucis concubina din gelozie. Furnizorul informaţiei nu dădea detalii. Timp de aproape tri luni, punând cap la cap rezultatele verificărilor şi declaraţiile vecinilor suspectului, Baciu a ajuns la o concluzie şocantă: respectivul cetăţean şi-a ucis concubina, i-a secţionat cadavrul şi apo a ars fragmentele în soba din locuinţă.

Demontarea sobei efectuată după descinderea domiciliară a condus la găsirea a numeroase fragmente osoase de natură umană de sex feminin aşa cum a stabilit expertize medico-legală.

Imediat după evenimentele din decembrie 1989 care au dus la căderea regimului comunist, pe fondul unei libertăţi prost înţelese, fenomenul infracţional a cunoscut o explozie fără precedent. În acest context, la începutul anului 1990, într-un apartament dintr-un bloc de pe str. Magheru din Oradea a fost omorât un bătrân căruia i s-au aplicat multiple lovituri cu un corp dur. Din locuinţă dispăruseră  diverse bunuri.

Aflat la locul faptei, Baciu a concluzionat pe baza modului de operare şi a obiectelor însuşite de infractori că autorii nu sunt din Oradea şi pot face parte dintre rromi din unele localităţi rurale ce gravitează spre municipiu. După circa o săptămână, ipoteza lui Baciu s-a confirmat, autorii omorului fiind identificaţi şi reţinuţi în comuna Tileagd din colonia de rromi.

Noaptea de Crăciun a anului 1989 Baciu şi-a petrecut-o tot la locul faptei. În blocul Cicero din Oradea se săvârşise un omor în scop de jaf rămas iniţial cu autori necunoscuţi, rezolvat însă după numai câteva zile.

Prin stăruinţă, experienţă şi profesionalism, Baciu a fost un adevărat model de poliţist, iar modestia sa, în mare parte nejustificată, l-a determinat să rămână de-a lungul întregii sale activităţi acelaşi om de caracter, prietenos şi colegial, preferând mereu, în pofida propunerilor de promovare, o funcţie de execuţie unde se simţea în elementul său.

Dacă şi-a petrecut marea majoritate a timpului slujind această instituţie, Baciu a fost în acelaşi timp un bun familist, înconjurându-şi cu dragoste soţia şi cei doi copii. Soarta a fost nemiloasă cu el, tovarăşa sa de viaţă decedând cu mulţi ani înainte ca şi el să ne părăsească.

Când se afla în plină activitate şi muncea undeva la parterul  clădiri inspectoratului, lumina din biroul său părea mereu aprinsă. Dar odată cu trecerea lui în lumea umbrelor, acea lumină s-a stins. Doar amintirile noastre au rămas vii, dovadă fiind statuia ce-l imortalizeaza pe cel care a fost colonel Baciu.Ioan

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !