Colegiul Național Mihai Eminescu, cele mai multe medii de 10 la BAC din țară

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
7Comentarii
Ioana Cotrău, Alexandra Sisca, Carla Florian, Crina Marcut si Diana Mihes
Ioana Cotrău, Alexandra Sisca, Carla Florian, Crina Marcut si Diana Mihes
Felicitări elevilor, dar și profesorilor de la „Eminescu”! Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea și Colegiul Național din Iași sunt liceele din țară cu cele mai multe medii de 10 luate la BAC.   

Municipiul de pe Crișul Rpede, dar și județul, au cu ce se lăuda. Orădenii și bihorenii se pot mândri de acum cu „cel mai «prima» liceu” din țară în ce privește numărul notelor de 10 obținute la BAC-ul din acest an. Astfel, 5 absolvenți ai clasei a XII-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea au luat nota maximă la bacalaureat, iar procentul de promovabilitate al unității de învățământ este de 95%.

Fete de zece 

Dacă înainte de contestații liceul se afla la egalitate cu Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, ambele cu câte 4 medii de 10 la BAC, de acum unitatea de învățământ orădeană a urcat pe primul loc, având 5 medii de 10. A cincea medie de 10 s-a acordat elevei Carla Narcisa Florian. Eleva a obținut nota maximă ca urmare a contestației depuse de aceasta la disciplina Limba și literatura română – scris, unde inițial i s-a acordat nota 9,9.

„Când școala are așa elevi, un director nu poate să se simtă decât împlinit, bineînțeles alături de cadrele didactice ale școlii, care și-au adus aportul prin munca depusă alături de acești copii. Toate acestea vin să confirme per ansamblu activitatea și efortul educațional depuse de această generație. Notele reflectă rezultatul muncii elevilor coordonați de profesori și cu sprijinul părinților”, ne-a declarat prof. Livia Cătălina Muntean, directoarea CN „Mihai Eminescu”. Aceasta a mai spus că din cele cinci eleve, trei sunt în aceeași clasă, la profilul uman, specializarea Filologie – bilingv engleză (Ioana Daria Cotrău, Cristina Maria Mărcuţ, Diana Maria Miheş), iar celelalte două la profil real, una la specializarea Științele naturii (Alexandra Cristina Şişca), iar a doua la specializarea Mate-info, info intensiv (Carla Narcisa Florian).

Înainte de contestații, Bihorul ocupa locul 2 pe țară în ceea ce privește mediile de 10 obținute la BAC, după București (9 medii de 10) și la egalitate cu județul Iași (8 medii de 10). După contestații, Bihorul a căzut pe locul 4, cu 9 medii de 10. Primul loc este acontat de județul Iași (13 medii de 10), urmat de București și județul Cluj (ambele cu 11 medii de 10).

În acest an, 111 note de 10 au luat la BAC elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la mai multe discipline (Română, Istorie, Matematică, Biologie, Logică, Informatică, Fizică).  

Cu 1% mai mult

Ca urmare a soluţionării contestaţiilor depuse la probele Examenului național de bacalaureat din acest an (prima sesiune), procentul de promovare a crescut de la 69.00% la 70.18%. Anul trecut, procentul de promovare a fost 58.07%.

La Examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, s-au înscris în Bihor 4.229 de candidaţi, din care s-au prezentat 4.078 de elevi, absenți 151, 10 fiind eliminaţi din examen. După afişarea rezultatelor au fost înregistrate 876 de contestaţii (389 la Limba şi literatura română – proba scrisă, 31 la Limba şi literatura maternă – probă scrisă, 238 la proba obligatorie a profilului – probă scrisă și 218 la Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă).

Din cele 389 de contestații la Limba română, 123 de note s-au micșorat, 247 de note au crescut şi 19 au rămas nemodificate. La Limba maternă, 28 de note au crescut şi 3 au rămas la fel. La proba obligatorie a profilului, 88 de note au scăzut, 143 s-au mărit, 7 rămânând neschimbate. La proba la alegere a profilului, 81 de note s-au micșorat, 129 de note au crescut, iar 8 lucrări au rămas cu nota iniţială. În total, din 876 contestații, la 292 de lucrări notele au scăzut, la 547 de lucrări notele au crescut şi 37 au rămas neschimbate.

Potrivit rezultatelor în urma soluţionării contestaţiilor, în Bihor au promovat un total de 2.862 de elevi, din care 619 au avut medii între 6-6,99, 699 elevi au avut medii între 7-7,99, 843 de candidaţi au obținut medii între 8 și 8,99, 692 au avut medii cuprinse între 9 și 9,99, iar 9 candidaţi a obținut media maximă, 10.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor