Comparația presei arădene | CET Arad vs CET Oradea: insolvență versus investiții

De Bihon.ro
Reactualizat la:
22Comentarii
CET Arad vs. CET Oradea
CET Arad vs. CET Oradea
Portalul de știri Arad Online a făcut o comparație între CET Arad și CET Oradea.

„În timp ce CET Arad cere insolvența și arată lipsa de viziune a tuturor administrațiilor locale din Arad de după 1989, la Oradea se investește continuu, de zece ani”, se concluzionează încă de la începutul articolului.

Articolul prezintă situația prezentă în Arad și scoate în evidență lipsa totală de viziune a tuturor administrațiilor care s-au perindat prin Primăria Municipiului Arad de la Revoluția din 1989.

„Arad: fără viziune și strategie”

„Administrația publică locală a muncipiului Oradea este un model de bune practici nu doar pentru orașul învecinat Arad, ci și pentru România. În municipiul Arad, administrația nu a avut viziune și nici strategie, și nu a fost capabilă să retehnologizeze, modernizeze și eficientizeze sistemul centralizat de alimentare cu energie termică pentru a asigura accesibilitatea prețurilor la consumatori și calitatea acestui serviciu public. Drept urmare, SA CET Arad a pierdut deja peste 50% din consumatori și numărul lor continuă să scadă în fiecare zi”, a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.

În Oradea, totul a început în 2008

În anul 2008, ne spune Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locative a Asociaților de Locatari Arad, Primăria Oradea a luat o decizie strategică de a investi masiv în reabilitarea și retehnologizarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică realizat în 1966, deoarece acesta era ineficient energetic, neeconomic și cu poluare ridicată, iar 70% din orădeni depindeau de el (zero deconectări și debranșări).

Într-un an și cinci luni, ne mai spune Lupșe, Primăria Oradea a proiectat, construit și pus în funcțiune cea mai modernă centrală de producere de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență din România și Europa de Est. Mai mult, a înlocuit deja majoritatea conductelor magistrale, a modernizat o parte din punctele termice și continuă să înlocuiască toate rețelele primare și secundare și să automatizeze mai mult de jumătate din punctele termice până în 2020.

„Oradea își valorifică resursele regenerabile locale, și anume apa geotermală, prin creșterea utilizării energiei geotermale pentru apă caldă de consum și încălzire și reducerea prețului energiei termice”, completează Lupșe.

Aradul, invers

La Arad, timpul parcă s-a oprit în loc. Banii intră, an de an, dar se pierd fără să se facă sau să se vadă ceva, ori dacă s-a făcut ceva e mult prea puțin. Acum, peste 50% din arădeni au renunțat la CET, iar societatea a cerut de curând insolvența. La noi, timpul s-a oprit în loc. Au rămas pe temă doar atacuri între politicieni. Şi, desigur, arădenii care se luptă să își plătească cei peste 800 de lei, cheltuielile cu întreţinere care vin în fiecare luna de iarnă, ca „un cadou” de la CET.

Pe aradon.ro puteți citi articolul integral

CET Arad versus CET Oradea: insolvență versus investiții



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor