Concordie: CNSC a anunţat anularea licitaţiei pentru terminal, cu o zi înaintea CJ Bihor

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
4Comentarii
Concordie: CNSC a anunţat anularea licitaţiei pentru terminal, cu o zi înaintea CJ Bihor
Vineri a devenit publică informaţia anulării licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia celui de-al doilea terminal de pasageri în Aeroportul Oradea, informaţia livrată de Consiliul Naţional al Soluţionării Contestaţiilor (CNSC).

Conform CNSC, în 28 decembrie 2016, a fost emisă decizia anulării procedurii de achiziţie pentru motiv de „încălcări legale săvârşite”. CNSC a fost sesizată de firma UTI Grup SA, din Bucureşti, care a solicitat anularea procedurii de achiziţie publică.

Consiliul a respins obiecţiunile invocate de Aeroportul Oradea faţă de firma UTI: „În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de UTI GRUP SA, în contradictoriu cu Aeroportul Oradea. Având în vedere încălcările legale săvârşite şi etapele procedurii de atribuire în care acestea au avut loc, Consiliul apreciază că nu pot fi dispuse măsuri de remediere a actelor care afectează procedura şi stabileşte că este imposibilă continuarea procedurii de achiziţie. În această situaţie Consiliul anulează procedura de atribuire, în baza art. 26 alin. (7) din legea evocată”.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor