Copii instruiți de polițiști

De Costel Demian
Reactualizat la:
Copii instruiți de polițiști
Peste 300 de copii au învăţat de la poliţiştii bihoreni cum să circule corect în cadrul campaniei „Verde la educație pentru circulație”. 

Sâmbătă, 24 octombrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în parteneriat cu S.C. Lidl Discount S.R.L. au organizat cea de-a patra ediţie a Proiectului educativ „Verde la educaţie pentru circulaţie, adresat copiilor de 4 – 14 ani şi părinţilor acestora.

Simultan în Oradea și Salonta

Activitățile preventive pentru copii s-au desfășurat simultan în parcările magazinelor Lidl din Oradea și din Salonta. „Prin intermediul proiectului, desfășurat la nivel național de Poliția Română și Lidl, organizatorii şi-au propus promovarea unui comportament responsabil şi conştientizarea de către cei mici a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, fapt ce poate conduce, pe termen lung, la reducerea semnificativă a numărului accidentelor rutiere în care sunt implicaţi copiii”, declară comisar IPJ Bihor, Alina Dinu. 
foto_19_activitati_preventive_LIDL

La proiect au luat parte peste 300 de copii care au primit sfaturi direct despre cum să circule corect direct de la polițiștii bihoreni. În cadrul lecţiei de educaţie rutieră copiii au descoperit informaţii utile despre semnificaţia indicatoarelor rutiere şi și-au însușit cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze partea carosabilă.

La final, micuții au aplicat cunoștințele dobândite în cadrul sesiunii teoretice într-un mini-orășel. Toți copii au fost recompensați cu cu premii şi materiale preventive.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase