La întrecerea organizată de către Primărie, Consiliul Local Vadu-Crişului, Direcţia Judeţeană pentru Sport Bihor, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi şi Colegiul Tehnic Vadu Crişului au participat peste 100 de tineri, aflăm de la ing. Ioan Hasas, viceprimarul comunei, unul dintre organizatorii întrecerii. Traseul a fost asigurat de către Bot Ioan, şeful postului de poliţie locală şi de către voluntari. Vreme excelentă pentru alergare, concurenţii pornind pe categorii de vârstă, traseul fiind în zona primărie-terenul de fotbal.
Categoriile de vârstă au fost: 6-8 ani, 9-10 , 11-12, 13-14, 15- 16 şi 17-19 ani. Concursul s-a organizat atât pentru băieţi cât şi pentru fete. Premierea câştigătorilor a fost făcută la terenul de sport al localităţii de către Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crişului, Hasas Ioan, viceprimarul localităţii şi Grădinaru Gheorghe din partea Asociaţiei Judeţene Sportul Pentru Toţi. Primarul Cosma a mulţumit copiilor şi profesorilor de sport pentru participare la acest concurs şi a urat succes pentru activităţile următoare. Grădinaru Gheorghe a mulţumit conducerii Primăriei din Vadu Crişului şi al Consiliului Local, profesorilor de sport pentru organizare şi a înmânat edililor şi profesorilor Adi Gavrilut, Reti Lucian şi Luca Liviu câte o diplomă şi o plachetă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!