CSM CSU a câştigat meciul amical cu Szeged

De Gavril Nutiu
CSM CSU a câştigat meciul amical cu Szeged
Profitând de perioada de întrerupere a campionatului intern, baschetbaliştii orădeni au susţinut o partidă de pregătire în compania echipei SZTE Szedeak Szeged, din prima ligă a Ungariei.

Disputat în oraşul maghiar, meciul s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor 77-73 (19-27, 23-21, 16-11, 19-14).

CSM CSU Oradea nu a putut conta pe serviciile internaţionalilor Mandache şi Nicolescu, aflaţi la reprezentativa României. Sebastian Ionescu s-a întors însă la formaţia orădeană, după ce antrenorii echipei naţionale nu l-au inclus în lotul pentru partidele cu Italia şi Olanda, din preliminariile CM 2019.

Szedeak Szeged este pregătită de fostul jucător al echipei noastre, Andelko Mandic. „Leii roşii” au început meciul în formula Trotter, Pasalic, Ionescu, Milosevic, Valeika. Formaţia maghiară a intrat mai bine în joc, pe fondul unei prestaţii modeste în defensivă a oaspeţilor şi a câştigat primul sfert cu scorul de 27-19. Apărarea orădenilor a funcţionat ceva mai bine în sfertul secund, iar aceştia au redus din diferenţă, scorul la pauză fiind 48-42.

Echipa antrenorului Cristian Achim a continuat come-back-uk în sfertul trei, când a reuşit să treacă la conducere, dat tot formaţia maghiară s-a aflat în avantaj înaintea ultimei secvenţe, scor 59-58. CSM CSU a înclinat definitiv balanţa în favoarea sa pe parcursul sfertului patru, reuşind să se impună în final cu scorul de 77-73.

Miercuri, formaţia noastră va disputa un nou meci amical, în compania unei alte echipe maghiare, DEAK Debrecen, nou promovată în prima ligă. Întâlnirea va avea loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19:00. Antrenorul Cristian Achim speră să se poată baza şi pe cei doi jucători de la lot, Mandache şi Nicolescu. Partida cu DEAK Debrecen va constitui o repetiţie înaintea următorului meci oficial al echipei noastre, cu U BT Cluj-Napoca, în cadrul etapei a 7-a a Ligii Naţionale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !