CSM CSU Oradea a dezamăgit din nou

De Teodor Biriş
4Comentarii
CSM CSU Oradea a dezamăgit din nou
Campioana en-titre a suferit a doua înfrângere consecutivă în deplasare, scor 81-93 cu Dinamo.

Admirabili în Basketball Champions League, baschetbaliştii orădeni sunt de nerecunoscut în Liga Naţională! CSM CSU a suferit a doua înfrângere consecutivă în cinci zile, de data aceasta la Dinamo Bucureşti, o echipă aflată în mare formă. Degeaba conduc „leii roşii” pe durata primelor trei sferturi, pentru că se prăbuşesc surprinzător în ultima parte şi astfel au dat cu piciorul unei victorii scontate.

La fel ca şi în alte partide, orădenii au început perfect jocul şi în minutul 5 conduceau la 11 puncte diferenţă (13-2). Dinamoviştii au mai recuperat, dar şi aşa sfertul s-a încheiat cu avantajul „leilor” cu 25-18.

Cu moralul ridicat după succesul cu Steaua, Dinamo a continuat să ciupească puncte şi a câştigat la diferenţe mici următoarele două sferturi. Înaintea ultimului sfert, CSM CSU mai avea un ecart de o posesie (65-62) şi datorită eficienţei de la distanţă cu cele 6 aruncări transformate în S3.

Surclasaţi în sfertul 4

Căderea orădenilor a fost totală în ultima parte, în care dinamoviştii au marcat 10 puncte consecutive profitând de carenţele defensive ale oaspeţilor. Au trecut astfel în avantaj (72-65), pe care l-au crescut constant ajungând spre final la un maxim de 14 puncte (84-70).

Un sfert câştigat cu 31-16 de Dinamo şi o victorie cu 93-81, ceea ce pune campioana en-titre în situaţia de a contabiliza a opta înfrângere în campionat. MVP-ul partidei a fost Danilo Tasic cu 21 de puncte şi 11 recuperări, iar din tabăra bihoreană s-a remarcat Mandache cu 20 de puncte.

„Leii roşii” trebuie să strângă rândurile, să înveţe din cele două eşecuri, şi să încerce să depăşească această perioadă nefastă, întrucât urmează jocuri extrem de importante cu Muratbey Uşak Sportif (miercuri, 8 februarie, ora 18:15) şi cu liderul U BT Cluj-Napoca (sâmbătă, 11 februarie, ora 20:00), ambele la Arena Antonio Alexe.

CASETA TEHNICĂ

Dinamo Bucureşti – CSM CSU Oradea 93-81 (18-25, 22-19, 22-21, 31-16)

Sala Dinamo. Spectatori: 400

Dinamo: Dundjerski 10 (1×3), Stănescu 7 (1×3), Sutalo 15 (3×3), Olteanu 6, Mitchell 13 (1×3), Ciotlaus, Tasic 21 (2×3), Virna 2, S. Ionescu 3 (1×3), Kilajevic 16. Antrenor: Eugen Ilie

CSM CSU: Mirkovic 17 (4×3), Martin Zeno 5 (1×2), Mandache 20 (4×3), Paşca, Nicoară 11, Denison 13, Ţibîrnă 10, Pasalic 3 (1×3), B. Nicolescu 2, Franklin. Antrenor: Cristian Achim

Arbitri: Marius Ciulin, Dragoş Nicolae, Costin Bogdănescu

Comisar FRB: Constantin Ioan



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor