CSM Oradea a castigat Memorialul Antonio Alexe

De Gavril Nutiu
CSM Oradea a castigat Memorialul Antonio Alexe
Baschetbaliştii de la CSM Oradea au lăsat o frumoasă impresie la turneul internaţional disputat în memoria regretatului Toni Alexe. Orădenii şi-au învins toate cele trei adversare, 80-72 cu U Mobitelco, 73-68 cu Atomerőmü Paks, 93-57 cu Albacomp Székesfehérvár şi au manifestat o bună poftă de joc.

Dacă din echipa noastră a lipsit un singur jucător, Laci Lázár, aflat la lotul naţional, clujenii au avut în schimb mai multe absenţe notabile. U Mobitelco poate motiva astfel înfrângerea din meciul cu CSM Oradea, dar acest fapt nu scade meritul gazdelor, care şi-au dorit şi au reuşit să câştige turneul.

La CSM Oradea a debutat ultimul jucător transferat, Daniel Dillon, care a încercat să se integreze în lot. „Este încă prematur să ne exprimăm despre el. Nu-şi cunoaşte îndeajuns coechipierii, stilul nostru de joc şi a făcut doar câteva antrenamente cu echipa. A încercat să arate ce poate şi sper că se va integra în lotul nostru”, a afirmat antrenorul Cristian Achim. Este demn de consemnat şi redebutul lui William Franklin, care a intrat în joc în meciul cu Albacomp, revenind după un an de la accidentare. Will a jucat destul de convingător pe postul de play-maker, dând speranţe că va reveni mai curând decât se conta la capacitatea sa maximă. „Este posibil ca Franklin să se recupereze mai rapid decât estimam noi. Ar fi un câştig cert pentru echipă ca el să fie refăcut sută la sută cât mai curând posibil”, a spus Achim.

Antrenorul orădean s-a declarat mulţumit de evoluţiile echipei sale. „Este bine că am câştigat turneul, este un rezultat bun pentru etapa de pregătiri în care ne aflăm. Cred că a fost un turneu util pentru toate echipele participante”, a conchis Cristian Achim.

Etapa I:

Albacomp Székesfehérvár – Atomerőmü Paks 58-67

CSM Oradea – U Mobitelco Cluj-Napoca 80-72 (11-15, 17-16, 31-21, 21-20). Au marcat pentru CSM Oradea: Pesic 20 (2×3), Maric 15 (3), Topcov 15, Dillon 11, Lupusavei 9 (3), Stefanovic 4 (1), Ţîbîrnă 4, Navickas 2

Etapa a II-a:

U Mobitelco – Albacomp Székesfehérvár 73-70

CSM Oradea – Atomerőmü Paks 73-68 (14-18, 21-20, 15-10, 23-20). Au marcat pentru CSM Oradea: Pesic 16 (2), Dillon 15 (2), Lupusavei 14 (4), Topcov 11, Navickas 8, Stefanovic 6, Paşca 3 (1)

 Etapa a III-a:

U Mobitelco – Atomerőmü Paks 91-70

CSM Oradea – Albacomp Székesfehérvár 93-57 (18-10, 22-21, 25-10, 28-16). Au marcat pentru CSM Oradea: Pesic 20 (1), Ţîbîrnă 19, Navickas 17 (5), Topcov 10, Dillon 9 (1), Lupusavei 6 (2), Stefanovic 5 (1), Paşca 3 (1), Franklin 2.

 CLASAMENT FINAL

. CSM Oradea 3 3 0 246 – 197 6

. U Mobitelco 3 2 1 236 – 220 5

. Atomerőmü Paks 3 1 2 205 – 222 4

. Albacomp Székesfehérvár 3 0 0 3 185 – 233 3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase