Cu gol marcat pentru ACS Poli, dar cu viitorul nesigur la Timisoara

De Marcel Hoster
Cu gol marcat pentru ACS Poli, dar cu viitorul nesigur la Timisoara
Cu gol marcat pentru ACS Poli, dar cu viitorul nesigur la Timisoara
Primul gol al partidei amicale de miercuri, cu Ripensia, a fost marcat pentru ACS Poli de nigerianul Emmanuel Israel. O pată de culoare pe teren, el a avut un joc destul de bun. Rămâne de văzut dacă şi viitorul îi rezervă un loc la Timişoara. Principalul impediment: e extracomunitar.

Profund emoţionat, atacantul de 17 ani al ACS Poli, a spus că se bucură că e la echipă şi că a găsit în România un fotbal de calitate, cu tehnicieni de la care are de învăţat.

„Nu a fost uşor pentru mine, este primul meci pe care l-am susţinut în România. A fost un meci bun şi o experienţă bună, e un fotbal bun aici. E nevoie de timp ca orice în viaţă, ca să ajung un fotbalist bun. Visul meu e să joc pentru Poli Timişoara, e o echipă fantastică, am urmărit-o în cele patru meciuri de campionat, totul e excelent aici. Deocamdată sunt tânăr, poate într-un an-doi aş ajunge în prima echipă, mă antrenez ca să învăţ. Eu am dat tot ceea ce ştiu, nu ştiu ce părere are antrenorul dar eu am dat tot ce am mai bun”, a declarat Emanuel Israel.

Antrenorul lui Poli, Valentin Velcea, apreciază valoarea juniorului, dar spune că problema sa e că este extracomunitar. „Are sigur calitate, la el se vede o determinare mai aparte faţă de noi românii. Din păcate, nu ştiu în ce măsură va rămâne la club. Este extracomunitar, iar noi trebuie să ne încărcăm financiar, să-i asigurăm cazare, masă, e un impediment în calea transferului”, a declarat Velcea, la finalul partidei cu Ripensia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase