Cu „Gulliver” în Brazilia

Cu „Gulliver” în Brazilia
Este pentru prima dată când o instituție de cultură subvenționată de stat reprezintă România la două evenimente de anvergură din Brazilia.


„Festivalul Internațional de Teatru Oradea s-a încheiat duminică, 1 octombrie, cu succes după opt zile de maraton teatral în care ne-am putut bucura de o mare sărbătoare culturală. Anul acesta cele 27 de spectacole de teatru s-au jucat aproape în totalitate cu sălile pline, iar aplauzele și entuziasmul au fost pe măsură. Un an bogat atât în spectacole, cât și în evenimente conexe. Astfel, am râs la comedii, ne-am emoționat la drame, am sărbătorit autori și ne-am reîntâlnit cu oameni dragi, cu personalități marcante ale teatrului românesc și cu spectatori minunați”. Sunt consideraţiile managerului Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu după ce a căzut cortina peste FITO 2016.

Festivalul de teatru s-a încheiat, însă stagiunea 2017-2018 a Teatrului Regina Maria acum începe și promite multe surprize extraordinare. Luna octombrie este dedicată tot festivalurilor. În perioada 4 – 14 octombrie, Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria va participa cu spectacolul „Gulliver” la două festivaluri din Brazilia: Festivalul Internațional de Teatru Bonecos de canela, aflat la a 29-a ediție și Festivalul Internațional Iintercambio de linguagens , care a ajuns la a ediția a 15-a și se va desfășura la Rio de Janeiro.

Participarea trupei orădene la festivalurile menționate reconfirmă importanța teatrului de păpuși ca formă de expresivitate artistică și de dialog cultural global și dovedește, totodată, valoarea Trupei Arcadia, care a reușit să se afirme și pe plan internațional, depășind nu doar granițele țării noastre, ci chiar ale continentului.

Festivaluri în lanţ

Echipa care va porni azi, 4 octombrie, cu hotărârea de a cuceri inimile brazilienilor, este formată din Daniel Vulcu – directorul general manager al Teatrului Regina Maria, Radu Dinulescu – regizorului spectacolului, Zentania Lupșe – actriță, Consuela Egyed – actriță, Florian Silaghi – actor, Alexandru Pop – actor și Armand Richelet Kleinberg din Belgia – creatorul proiecțiilor 3D ale spectacolului „Gulliver”. „Mulțumim Consiliului Județean Bihor pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în demersul nostru”, a ţinut să precizeze directorul Trupei Arcadia, Florian Silaghi.

Periplul Teatrului Regina Maria nu se oprește aici . În data de 9 octombrie Trupa Iosif Vulcan va poposi la Cluj Napoca cu spectacolul „Cafeneaua Pirandello”, care va fi găzduit de Opera Națională Română. De la Cluj, actorii se îndreaptă spre Galați, unde vor participa cu spectacolul „În plină glorie!” la Festivalul Național de Comedie- în data de 13 octombrie.
Trupa Arcadia, după ce se va întoarce din lunga călătorie în Brazilia, se va îndrepta în viteză spre Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” cu spectacolul „Cenușăreasa”- în 19 octombrie- și la Festivalul MiniREACTOR cu spectacolul „Mic sau Mare?”, în 21 octombrie, ambele desfășurându-se la Cluj Napoca. De la Cluj, vor porni spre Timișoara, la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, cu spectacolul „Povești populare maghiare”, care se va juca în data de 24 octombrie.

Trupa Iosif Vulcan își va face, pe urmă, bagajele pentru un turneu ceva mai lung, iar prima oprire va fi la București, unde vom participa la Festivalul Național de Teatru cu spectacolele „Cafeneaua Pirandello”, care se va juca în 24 octombrie și „Cabaretul Dada”, care se va juca în 25 și 26 octombrie. „Este pentru prima dată când Trupa Iosif Vulcan participă cu două spectacole la Festivalul naţional de Teatru ”, spune directorul artistic Victoria balint.

De la București, în drumul spre casă, Trupa Iosif Vulcan se opreşte la Festivalul Internaţional „Elena Teodorini” organizat de Opera Română Craiova, cu spectacolul „Scripcarul pe acoperiș”, care va avea reprezentația în data de 28 octombrie. „Însă, chiar dacă avem o lună plină de festivaluri nu am uitat de bihoreni, astfel încât îi așteptăm cu drag la spectacolele care se vor juca acasă luna aceasta. De asemenea, pentru cei care nu vor putea ajunge în Oradea, mergem în 15 octombrie în Marghita cu spectacolul «În plină glorie!» și în 17 octombrie cu spectacolul «Povești populare maghiare»” a precizat Daniel Vulcu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !