Curs gratuit de tenis

De Gavril Nutiu
Curs gratuit de tenis
CS Voinţa Oradea organizează sâmbătă, 2 aprilie, cu începere de la ora 10:00, un curs gratuit de tenis, condus de antrenorii şi instructorii clubului.

Cursul se adresează nu doar copiilor, ci tuturor celor care doresc să înveţe sportul alb. Clubul va asigura fiecărui participant la curs câte o rachetă de tenis şi mingile necesare desfăşurării lecţiilor.

„Tehnicienii clubului îşi vor oferi serviciile pe bază de voluntariat, pentru ca toţi participanţii la curs să descopere ce înseamnă un forehand sau un backhand, dar şi să înveţe elemente din şcoala alergării, săriturii sau aruncării, iar la final să poată disputa un meci de tenis”, afirmă directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi.

Clubul orădean a mai organizat două astfel de cursuri, în anii 2014 şi 2015, la care au luat parte circa 120 de copii. Înscrierile se fac la tel. 0747-031985 (Ioan Temian) sau 0723-391348 (Mircea Drăgoi).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase