Demolarea terasei Irish Pub, amanata

De Cristina Ghilea
22Comentarii
Demolarea terasei Irish Pub, amanata
Era cât pe ce să pună terasa Irish Pub la pământ. joi, dis de dimineaţă, agenţii Poliţiei Cominitare, utilaje şi trimişi ai Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO) se încordau în jurul terasei din vecinătatea Corso-uluim cu rostul de a demola cu forţa construcţia.

Deşi aceasta ocupă domeniul public deja de câţiva ani, abia joi s-a ajuns la iminentul moment al demolării. „Noi am câştigat la prima instanţă, ei mai pot depune recurs dacă vor. Dar contractul este denunţat, nu au nicio formă legală pentru terasă şi ne şi datorează peste 10.000 lei pentru ocuparea terenului”, spune Cristian Beltechi, directorul AIO. Totuşi, nu procesul sau procesele în justiţe fundamenează desfăşurarea de forţe, ci o Dispoziţie a Primarului emisă nu mai târziu de 26 aprilie. „Intrând în insolvenţă, cum e firma care gestionează terasa, termenele sunt mult mai lungi”, explică directorul AIO.

Încleştarea de forţe nu a durat mai mult de o jumătate de oră. „Atacatorii” Municipalităţii s-au retras, după ce conducerea AIO a ajuns la o înţelegere cu patronul societăţii, omul de afaceri Radu Pentie, conform căreia acesta îşi va demonta singur terasa pe 1 august.

Spaţiul astfel eliberat, are deja o destinaţie: spaţiu pentru amplasarea grupului statuar Holnoposok, dorit de UDMR în zona Colegiului Ady Endre.

Cu statuile-n depozit…

 

Taguri: ,


22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor