Determinarea şi ambiţia, cheia succesului | Alexandra Cinezan, o elevă de 10 pe linie

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
4Comentarii
Alexandra Cinezan, un elev de nota zece
Alexandra Cinezan, un elev de nota zece
Conştiinciozitatea, ambiţia şi determinarea au ajutat-o pe o gojdistă să obţină 10 pe linie la Evaluarea Naţională.

Alexandra Cinezan este una dintre elevele din judeţul Bihor care, anul acesta, au luat 10 pe linie la examenul de Evaluare Naţională. Eleva recunoaşte că nu se aştepta să obţină nota maximă la ambele probe, mai ales că avea emoţii pentru unul dintre subiectele de la Limba română.

,,Nu am întâmpinat dificultăţi în rezolvarea subiectelor. Cu toate acestea am avut câteva emoţii la subiectul II, punctul B, de la Limba română. Dacă ar fi fost să mă iau după barem, aveam certitudinea că voi obţine nota 10. Am rezolvat corect toate cerinţele. Însă am avut emoţii pentru compunere. Nu pentru că nu m-aş fi descurcat, ci pentru că ştiu că la Limba română există loc de interpretări’’, a dezvăluit Alexandra

Alexandra Cinezan este eleva care dovedeşte că orice se poate, dacă eşti determinat şi ambiţios. Ea a lucrat individual, fiind conştiincioasă în privinţa examenului ce o aştepta la final de ciclu şcolar.

,,M-am pregătit tot anul şcolar. Am făcut teste şi am învăţat. Îmi întrebam profesorii atunci când întâmpinam dificultăţi în munca suplimentară. Pe parcursul anului şcolar am făcut câteva testări, iar rezultatele erau dintre cele mai optimiste’’, a mai precizat absolventa Colegiului Naţional ,,Emanuil Gojdu’’ din Oradea.

Edificare

Adolescenta susţine că a avut cei mai buni profesori, care au ajutat-o nu doar să-şi formeze cunoştinţele, ci au contribuit şi la edificarea sa personală. Iar rezultatele vin să confirme întru totul spusele ei.

Alexandra se gândeşte să opteze pentru Colegiul Naţional ,,Emanuil Gojdu’’ (profilul Biologie-Chimine, Engleză intensiv ), pentru că unul dintre visele ei este să devină medic.

,,Cochetez cu medicina veterinară, pentru că îmi plac animalele. Totodată, îmi place să ajut oamenii şi mă gândesc că aş putea să devin medic uman. Încă nu-s decisă pe care cale voi merge, dar sunt convinsă că în liceu lucrurile se vor sedimenta’’, este de părere fiica dr. Corina Cinezan.

Veselă şi entuziastă, ea îşi doreşte să se implice mai mult în acţiuni de voluntariat şi de întrajutorare a semenilor. ,,Am empatie. Când cineva este trist, simt tristeţea sa. Îmi place să-i fac pe alţii să râdă. De obicei, eu sunt persoana care-i încarcă pozitiv şi-i motivează pe ceilalţi. Am dat o mână de ajutor la organizarea câtorva ediţii a Festivalului Luminii. Mi-aş dori să devin un voluntar mult mai activ. De pildă, mi-ar plăcea să vizitez şi să mă joc cu copiii din orfelinate. Să fiu mai aproape de copiii fără părinţi’’, a declarat Alexandra Cinezan.

Spre liceu, Alexandra se îndreaptă cu gândul de a învăţa, pentru că – este convinsă ea, pentru a-şi atinge obiectivele este nevoie de multă muncă.

Redacţia Jurnal bihorean/bihon.ro o felicită şi îi doreşte succes în noua direcţie.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor