Deținuții de la Oradea, pe locul 2 din 19 unități participante

De Otilia Șandor
Deținuți pe podium
Deținuți pe podium - © FOTO: Penitenciarul Oradea
Îndrumați câteva luni, deținuții orădeni au urcat pe podium la un festival național.

La a V-a ediție a Festivalului Național de Folclor pentru Deţinuţi, susținut vineri, 6 septembrie 2019, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, din București, ansamblul de dansuri populare “Feciorii Bihorului”, format din deținuți aflați în custodia Penitenciarului Oradea, au urcat pe podium. Ei au prezentat un program artistic cu cântec și dans, specifice zonei Bihorului.

Locul 2 și 3

Reprezentația ansamblului de deținuți a fost răsplătită cu locul 2 la secțiunea „Dans popular”, respectiv cu locul 3 la secțiunea „Interpretare vocală”. Reușita vine după câteva luni de repetiții, pregătirea fiind susținută de educatorul coordonator al ansamblului, inspector principal de poliție penitenciară Damian Cozma, respectiv de instructorul Aurelia Sălăjan, care, în mod voluntar, a pregătit ansamblul pe durata mai multor luni de zile.

FOTO: Penitenciarul Oradea

Evenimentul a presupus participarea a 19 unități din sistemul penitenciar la cele trei secțiuni ale festivalului: dansuri tradiționale românești, muzică populară și expoziție de artizanat.

Expoziție artizanală

Penitenciarul Oradea a expus la festival și obiecte de artizanat, confecționate de deținuții care desfășoară activități în cadrul atelierului de terapie ocupațională.
„Promovarea artei populare tradiţionale în mediul penitenciar reprezintă o modalitate directă şi eficientă de educare a persoanelor din detenție, în spiritul ataşamentului faţă de valorile morale ale poporului român, faţă de tradiţiile şi obiceiurile vechi, dezvoltând spiritul de apartenenţă la comunitate”, a transmis Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !