Între cele două părţi au avut deja câteva runde de negocieri, iar în următoatoarele zile Grozavu ar urma să semneze contractul cu Luceafărul, dacă nu apare ceva neprevăzut. „Suntem în discuţii cu domnul Grozavu şi, în mare, lucrurile sunt clarificate”, a precizat Gavrilă Ghilea, fondatorul clubului Luceafărul.
În turul de campionat, Grozavu (44 de ani) a activat la CSMS Iaşi pe funcţia de manager general, făcând echipă cu Marius Baciu ca „principal”. Tandemul a rezistat doar două etape, Baciu fiind demis, după care a fost reinstalat Ionuţ Popa.
Leo Grozavu a mai activat ca antrenor principal la Armătura Zalău, U Cluj, FC Botoşani, fiind şi secundul lui Viorel Moldovan la FC Vaslui.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!