Doar Dan Barna garantează un #tur2faraPSD

26Comentarii
Doar Dan Barna garantează un #tur2faraPSD
Doar un vot pentru Dan Barna oferă României, pentru prima dată după Revoluție, șansa unui tur 2 fără PSD la alegerile prezidențiale. L-am avut pe Ion Iliescu în trei scrutine prezidențiale, în 1990, în 1992, în 1996 și în 2000, pe Adrian Năstase în 2004, pe Mircea Geoană în 2009, iar pe Victor Ponta în 2014. Nu vrem să punem capăt acestei “tradiții”?

Un tur doi cu un candidat al PSD care s-a remarcat prin gafe după gafe, necunoașterea limbii române și incompetență în conducerea țării. Un tur 2 cu Viorica Dăncilă ne va face de râs în lume și va da o șansă la reînvierea PSD, care după arestarea lui Dragnea și eșecul proiectului lui de a scoate România din Europa, este în derivă. Un vot pentru un alt candidat decât Dan Barna e o nouă șansă pentru PSD

Dan Barna este singurul candidat anti-PSD din mai multe motive:

Este cel mai aproape de turul al 2-lea, la doar câteva procente de Viorica Dăncilă.

Dar, mai ales, este acel politician care nu are în trecutul lui nicio colaborare sau coabitare cu PSD. Dan Barna nu va da niciodată “o nouă șansă” PSD.

De ce este important să nu intre Viorica Dăncilă în turul 2?

Viorica Dăncilă nu e o doamnă neconflictuală din Videle. Este o față a sistemului corupt care, de 30 de ani, a condamnat milioane de români la o viață departe de copiii lor.

Din cauza acestui sistem corupt am intrat în politică, nu mai puteam sta deoparte. Un tur doi fără PSD, fără Viorica Dăncilă, ar fi o dovadă că această țară chiar s-a schimbat și nu mai dă încă o șansă Vioricăi Dăncilă și sistemului corupt!

Nu am uitat că jandarmii neconflictualei Dăncilă au bătut și gazat mii de oameni pe 10 august. Nici doamna Dăncilă, nici subordonații ei n-au răspuns pentru 10 august. Dimpotrivă, Guvernul Dăncilă a încercat să mușamalizeze violențele jandarmilor. Chiar ea a declarat că protestul din 10 august a fost o încercare de lovitură de stat. A fost una dintre cele mai grave încălcări ale dreptului oamenilor de a protesta pașnic și de a se exprima liber, de la mineriade încoace. S-a întâmplat sub Ion Iliescu și sub Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă nu avea nici ce să caute în funcția de prim-ministru, cu atât mai puțin să fie candidat la președinție. Numirea ei a fost o greșeală. Dragnea a promovat-o pentru că e ascultătoare și îi era datoare. Dragnea i-a dat funcții politice la Teleorman. Dragnea a trimis-o în Parlamentul European de două ori, deși crede, probabil și azi, că Iranul și Pakistanul sunt state membre UE. Dragnea a adus-o de la Bruxelles, unde nu făcuse nimic, să o pună prim-ministru.

Ne-a făcut de rușine în lume, cu gafele ei. Candidatura Vioricăi Dăncilă la președinția României este o dovadă de tupeu maxim, după ce ne-a făcut de râs. Cum să ajungă președinte al României o persoană care nu știe numele oficialilor cu care se întâlnește, sau ce capitală vizitează? Care face erori de protocol inadmisibile la nivelul ei? Care nu știe să răspundă oficialilor străini decât HEHE?

Unele dintre gafele ei au costat România, ca stat:

A susținut – nici ea nu știe de ce, dacă o întrebați – mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Efectul? A făcut praf relațiile diplomatice tradiționale ale României în Orientul Mijlociu. România a pierdut locul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Deși Alianța USR PLUS a avertizat-o, cu bună credință, să nu o propună pe Rovana Plumb comisar european, s-a încăpățânat: Rovana Plumb a fost respinsă pentru că avea probleme de integritate. S-a încăpățânat și cu Dan Nica. Greșeală după greșeală! Suntem de râs și putem să și pierdem portofoliul Transporturilor!

A pus în practică opera lui Dragnea de distrugere a independenței justiției care ne costă: România rămâne monitorizată de Comisia Europeană pe Justiție, nu este încă o țară egală cu celelalte state membre, la 12 ani după aderare, din cauza acestei Guvernări! Bulgaria va scăpa de MCV, România nu, din cauza atacurilor PSD împotriva Justiției, din cauza mandatului de prim-ministru al Vioricăi Dăncilă.

Guvernul lui Dăncilă a cerut și obținut, cu ajutorul CCR, revocarea Laurei Codruța Koveși. Și tot acest guvern a încercat să blocheze desemnarea Laurei Codruța Kovesi drept procuror-șef european.

Deși s-a angajat, la învestire, că, în mandatului ei, România va ajunge una dintre cea mai puternice economii din UE, România a ajuns să fie cea mai fragilă economie europeană în cazul unei crize economice, are cea mai mare rată a riscului de sărăcie din UE, iar inegalitatea economică și socială a crescut.

Banii împrumutați de doamna Dăncilă de pe piețele externe, cu costuri foarte mari pentru noi și copiii noștri, nu au mers spre investiții care să creeze prosperitate pentru toți românii. Bilanțul guvernării Dăncilă, dezastre produse de calamități, zero școli, spitale și autostrăzi.

Intrarea Vioricăi Dăncilă în turul 2 ar reînvia PSD, acum căzut la pământ în urma votului din 26 mai, luptelor interne permanente pentru putere care au afectat stabilitatea României și pierderea Guvernării.

Dăm o nouă șansă PSD? Dacă vreți un tur 2 fără PSD aveți o singură alegere: Dan Barna.

Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvati Romania (parte a aliantei electorale Alianta USR PLUS) si realizat de operatorul economic SC Marketing Ideas SRL. Cod unic de identificare: 31190011

Hb: 292726



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor