Doliu la Ambulanța Bihor: Medicul Foltuț Teodor s-a stins din viață

De Oana Farcas
Reactualizat la:
5Comentarii
Doliu la Ambulanța Bihor: Medicul Foltuț Teodor s-a stins din viață
Foltuț Teodor, medic de urgență în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, a murit marți, 02 octombrie, la vârsta de 63 de ani.

Cu o activitate în sistemul sanitar de 36 de ani și 7 luni, Dr. Foltuț Teodor Ioan și-a dedicat 20 de ani în cadrul SAJ Bihor ca medic primar medicină de familie, specialist medicină de urgență.

Era considerat de colegi şi prieteni ca un om și medic dedicat, bine pregătit profesional, având o conduită exemplară. A salvat multe vieți și a calmat durerile multor bolnavi.

„A fost un om și un coleg pe care nu îl voi uita niciodată. Să ai parte de liniștea și pacea pe care pe pământ nu le-ai găsit. Dumnezeu sa îl odihneasca în pace”, a scris una dintre colegele medicului.

S-a hotărât să se specializeze în medicina generală adulți, încă înainte de Revoluţie, când abia finalizase Facultatea de Medicină la Timișoara, unde a absolvit specializarea „Medicină Generală” cu nota 10 la examenul de diplomă.

În perioada 01.11.1982 – 27.11.1985 și-a desfășurat activitatea la Spitalul Județean Oradea, iar următorii trei ani la Spitalul Unificat Teritorial Salonta – Dispensarul Olcea – Calacea.

A fost confirmat ca medic specialist în anul 1993, iar începând cu toamna anului 1998 s-a hotărât se angajeze la Serviciul de Ambulanță Județean Bihor în funcția de medic specialist medicină generală adulți, instituție în cadrul căreia a fost numit cu delegație în funcția de director medical în perioada 01.08.2006 – 01.01.2007.

Teodor Foltuț a lucrat până cu puțin timp înainte să moară.

„O ființă dragă nouă a luat calea spre cer … Înger salvator pentru mii de suflete ai plecat sa veghezi din ceruri. Dumnezeu sa te aiba in paza drag coleg. Odihnește-te în pace”, stă scris pe pagina de Facebook a SAJ Bihor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei sincere condoleanțe!

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor