Donaţie Lions pentru tratament oncologic la copii

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Donaţie Lions pentru tratament oncologic la copii

18 copii se află acum sub tratament oncologic la Spitalul Gavril Curteanu. Cel mai mic are vârsta de un an şi 4 luni.

Rămân consecvenţi principiului implicării în problemele comunităţii. Lions Club Oradea a donat Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu 10 camere implantabile şi accesoriile necesare pentru 100 de tratamente, pentru copiii cu probleme oncologice.

S-a întâmplat cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului şi a aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea de către Lions Club International a cluburilor, Lions Club Oradea. Valoarea donaţiei este de 10.500 lei.Aceste dispozitive vor permite medicilor să realizeze tratamentele injectabile acestor copii pe perioade îndelungate ( 3-6 luni), fără a fi necesară traumatizarea zilnică a acestor micuţi.

Strângerea fondurile necesare acestui proiect a fost derulată de Clubul Lions Oradea în mandatul 2016-2017, sub preşedenţia prof. dr.Mircea Popescu şi a fost finalizată în mandatul actualului preşedinte, dr. Dan Constantinescu.“Lions Club Oradea este fericit că a putut să aducă un strop de alinare acestor copii greu încercaţi de viaţă şi vă asigurăm în continuare de tot sprijinul care ne stă în putinţă pentru a ajuta în continuare”, a precizat profesorul Dan Constantinescu.

“Nu pot să exprim în cuvinte ce înseamnă pentru aceşti copii sprijinul pe care ni l-aţi acordat şi vă mulţumim că ne-aţi ales pe noi pentru această donaţie.”, a spus conf.dr. Ritli Ladislau.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor