Dordeduh, primul live în Oradea

De Camelia Busu
Dordeduh vor cânta în Oradea
Dordeduh vor cânta în Oradea - © FOTO: MetalCast
Formaţia Dordeduh s-a înfiinţat în 2009. Numele lor este format din cuvintele „dor” şi „duh”.

„Dor” este un cuvânt ce nu poate fi tradus în altă limbă, fiind dorința şi în acelaşi timp lipsa pentru ceva (persoană, loc), un sentiment profund nostalgic, iar „duh” sau „spirit” e viaţă, e răsuflare, este existența materială primordială care a creat universul, e partea imaterială sau starea fiecărei ființe vii. „Fiind compusă din aceste două cuvinte, DorDeDuh înseamnă ‘dorința pentru spirit’. Este căutarea umană fără sfârșit a spiritului, a sacrului, a valorilor sufletului. Scopul nostru este de a lega aceste două cuvinte la valorile semnificative care ne fac oameni, topind împreună sufletul și spiritul. Modul în care se aliniază experiențele personale cu propriul suflet, felul în care se relaționează cu Universul, modul în care cineva percepe și integrează, prin intenție, Transcendența continuă care curge, ceea ce definește diferite niveluri ale omenirii într-o persoană, ceea ce face un om”, îşi definesc chiar ei numele trupei.

Din punct de vedere muzical, Dordeduh va urma calea deschisă de Negura Bunget, însă actul muzical este acordat unei noi perspective. Formaţia experimentează un nou mod de abordare a a black metalului, precum și a instrumentelor tradiționale, evoluând și dezvoltându-se cu fiecare album lansat.

Prima lor apariție live din Oradea va avea loc joi, 17 mai de la ora 19:00 la Moszkva împreună cu invitații lor de la Sincarnate și Left Hand Path. Biletele s-au pus în vânzare la bar, în Moszkva şi un bilet costă 20 lei în avans sau 25 de lei în ziua evenimentului la intrare. Un concert cu sonorităţi de metal combinate cu elemente tradiţionale, de văzut şi ascultat.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !