Dragnea vrea ca referendumul local să fie anchetat de procurori

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
35Comentarii
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea
Pesedistul susţine că în campanie s-au spus minciuni pro-fuziune Oradea+Sînmartin. De asemenea, afirmă că administraţia locală nu vrea sală nouă de sport multifuncţională. 

Sosit într-o vizită de partid la Oradea, coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a făcut o serie de afirmaţii în acelaşi timp critice şi acuzatoare la adresa primarului Ilie Bolojan. Aşa cum a făcut-o şi anul trecut, de fiecare dată când a ajuns în municipiul Oradea. Liviu Dragnea consideră că ce s-a promovat în campania de convingere a populaţiei pro-fuziune pentru referendum au fost „minciuni” şi că accesarea fondurilor europene nu depinde de „anexarea” Sînmartinului de către Oradea, aşa cum a catalogat-o pesedistul.

Dragnea a preluat mesajul pesediştilor locali şi a afirmat că aşteaptă ca procurorii să se autosesizeze ca urmare a presiunilor exercitate de către iniţiatori în timpul campaniei şi a referendumului de fuziune – aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui, pentru referendumul de demitere a lui Băsescu, în 2012. Liviu Dragnea nu crede că e ceva în neregulă cu SMS-urile trimise în ziua referendumului, însă consideră că dacă el a fost condamnat în legătură cu unele acţiuni în contextul unui referendum, ar trebui să se întâmple ceva similar şi la Oradea.

De asemenea, Dragnea insistă că, de fapt, administraţia locală nu îşi doreşte construirea unei săli multifuncţionale de către Guvern, la Oradea, prin faptul că nu trimite documentaţia necesară la Compania Naţională de Investiţii. „Nu a mai întâlnit aşa ceva, ca funcţionarii de la CNI să se roage de o Primărie”, s-a declarat revoltat Dragnea.
În altă ordine de idei, Dragnea a folosit iniţial cuvântul „operaţiune” când s-a referit la operaţia la genunchi din Turcia a premierului Ponta şi spune că i-a recomandat premierului să facă recuperarea post-operatorie în ţară şi să revină cât mai repede, pentru „stabilitatea Guvernului, a partidului şi a ţării”.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor