Din acest motiv, miercuri, şefii Penitenciarului Oradea au dezbătut în faţa reprezentanţilor unor şefi de instituţii locale, problemele cu care se confruntă în general penitenciarele din ţară şi din străinătate. Reportajul „Modelul german”, realizat în trei penitenciare germane, a relevat o realitate dură: cu toate diferenţele, toate sistemele penitenciare se confruntă de fapt cu probleme majore, similare, privind reintegrarea persoanelor condamnate. Problemele apărute sunt cauzate peste tot de absenţa unei relaţii reale cu comunitatea.
Conducerea Penitenciarului Oradea speră ca măcar pe plan local, relaţiile cu societatea civilă să se clădească solid, cu scopul comun de reintegrare în viaţa normală, în număr tot mai mare, a persoanelor private de libertate, după expirarea perioadei de detenţie.
Otilia Șandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!