Eveniment religios relocat: Calea Crucii s-a desfășurat în Olosig

Reactualizat la:
19Comentarii
Eveniment religios relocat: Calea Crucii s-a desfășurat în Olosig
Anul acesta, tradiţionala Cale a Crucii, organizată de tinerii din grupul „Allegria” al Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului” din Oradea, nu a mai avut loc pe Dealul Ciuperca.

Mănăstirea Franciscană „Maica Domnului” şi Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică au organizat, şi în acest an, procesiunea Calea Crucii, care de această dată a avut locul în Parcul Olosig.

La fel ca în anii precedenţi, tinerii au dat viaţă personajelor biblice punând în scenă drumul patimilor pe care Isus l-a parcurs de la pretoriul lui Pilat, unde a fost judecat, şi până pe Muntele Golgotei, unde a fost răstignit. În urma tinerilor costumaţi cât mai sugestiv au păşit tineri şi copii, preoţi, persoane consacrate şi seminarişti, împreună cu episcop Virgil Bercea și Laszlo Bocskei. La fiecare din cele 14 staţiuni s-au spus rugăciuni.
calea-crucii-parcul-olosig-5

„Mulțumim Domnului, dragii mei, pentru această oră sfantă pe care am petrecut-o împreună cu Isus. Fiecare dintre noi, începând de astăzi, încercăm să transpunem în viață ceea ce am meditat în această seară. să ne ajute bunul Dumnezeu ca în sufletul nostru să se producă o transformare în bine și ca pacea interioară să coboare în sufletele noastre. Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ajungem în sfânta sărbatoare a Învierii Domnului. Lăudat să fie Isus”, a transmis Preasfințitul Virgil Bercea.

„Calea Sfintei Cruci, adică drumul străbătut de Domnul Isus Cristos de la Pilat până în vârful muntelui Golgota, unde a fost răstignit, a deşteptat în toate timpurile un mare interes în inimile credincioşilor, deoarece aici, mai mult decât în altă parte, Isus, prin vărsarea Sângelui Său, ne-a arătat iubirea Lui nemărginită faţă de oameni, îndestulând El singur dreptatea dumnezeiască, făcând astfel să înviem din moartea păcatului la viaţa harului. De aceea, Calea Sfintei Cruci se poate numi evlavia cea mai veche dintre toate câte se practică în Biserica Catolică. Calea Crucii constă din a medita despre pătimirea şi moartea Mântuitorului nostru Isus Cristos”, amintește Episcopia Greco-Catolică de Oradea.

calea-crucii-parcul-olosig-67



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor