FCSB Beiuș, cea mai bună din Munţii Apuseni

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Beiușenii, în alb-negru, au câștigat fără emoții
Beiușenii, în alb-negru, au câștigat fără emoții
Devenită tradițională în județul Albă, Cupa Munților Apuseni și-a derulat prima ediție și în Bihor.

Sâmbăta trecută învingătoarele competițiilor din cele două județe s-au duelat la Baza Sportivă Delani, patronată de Ioan și Ionuț Cergheș. A fost un adevărat festival al fotbalului pe terenul redus, în afara capului de afiș mai fiind programate și un duel al selecționatelor celor două AJF-uri, dar și un meci între echipe de juniori. Duelul „ajefiştilor” s-a încheiat cu scorul de 8-8, echipa bihoreană fiind condusă de pe margine de preşedintele AJF Radu Bitea, în timp ce omologul său Cristian Petropulos a evoluat pentru selecţionata Alba.

La juniori, duelul a fost inegal, selecţionata locală formată din copii mai mici ca vârstă fiind surclasată cu 2-13 de echipa din Bistra. Cel mai aşteptat meci a fost cel dintre FCSB Beiuş şi cea din comuna Sălciua, arbitrat de Florin Marian şi Marcel Pirtea. Beiuşenii au reuşit să se impună fără probleme cu scorul de 6-3 (4-0), golurile fiind marcate de Vlad Silaghi (2), Daniel Stan (2), Daniel Toma (2), respectiv Cătălin Onea, Daniel Bercea și Mihai Popeiu.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Radu Bitea, Ioan Bondor şi Ionuț Cergheș. Pe lângă diplome și trofee s-au mai acordat titlul de cel mai bun portar al turneului – Silviu Odobasianu, precum și a celui mai bun jucător – Remus Ganea. Au fost premiaţi şi juniorii, iar președintele AJF Alba, Cristian Petropulos, a primit o „Diplomă de Excelență”, ca și jucătorii de la Sălciua.

MECIURI DISPUTATE
AJF Bihor – AJF Alba 8-8
Selecționata AJF Bihor: Florin Marian, Adrian Simea – Silviu Toda, Ionel Goina, Marcel Pirtea, Alin Popa, Sandu Guiaș, George Morgovan (3 goluri), Ionuț Cergheș (2), Raul Lasc (1), Ionel Popa (2). Antrenor: Radu Bitea.
Selecționata AJF Alba: Alexandru Rojnay – Cristian Petropulos, Mihai Tîră, Traian Gligor, Vasile Lombrea (3), Mihai Rusu (2), Marian Scrob (1), Vasile Ciorpar (2), Coster Țimonea, Vasile Gog, Tiberiu Boca. Antrenor: Cristian Petropulos.

FCSB Beiuș – Sălciua 6-3
FCSB: Silviu Odobasianu – Remus Ganea, Daniel Stan, Vlad Silaghi, Daniel Gavriș Adrian Ban, Daniel Toma, Călin Zdrâncă, Cătălin Dan, Cristian Marcu, George Ciobriș, Viorel Ile, Ciprian Carțiș, Ionel Florea, Marinel Rusu. Manager: Cristian Marcu. Președinte: Viorel Ile.
Comuna Sălciua: Daniel Goia – Tiberiu Grosu, Andrei Grosu, Daniel Bercea, Cătălin Onea, Vasile Codrea, Vasile Ciorpar, Mihai Popeiu, Răzvan Labuneț. Manager: Vasile Lombrea. Antrenor: Vasile Gog



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !