Duminică, 20 august, Consiliul Judeţean organizează, prin instituţiile sale din subordine, o sărbătoare a familiei, în Parcul Bălcescu. Manifestarea cu valenţe artistice şi de divertisment va avea loc în cadrul „Ferestrei deschise spre Europa” – un eveniment exportat Oradiei deja de şaptesprezece ani de către Debreţin, în perioada sărbătorii naţionale a Ungariei, din luna august. Un eveniment bilingv, cu maghiara în faţa românei, ca manifestare artistică şi vizuală. Un eveniment distinct de cel al Primăriei, care a preferat să lucreze cu ONG-urile adversarilor UDMR, pentru Târgul gusturilor şi produselor din Valea Ierului din Piaţa Unirii.
Purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon, directorul Agenţiei de Management al Destinaţiei (AMD) Bihor din subordinea CJ, Norbert Banto şi directoarea Teatrului Szigligeti, Cvikker Katalin
Bălcescu au prefaţa serbarea cu muzică, dansuri, standuri şi activităţi recreative pentru copii, ce va avea loc duminică, în intervalul orar 14 – 21, în Parcul Bălcescu. „Am vrut ca lumea să se simtă bine, dar şi să evităm lucrurile gen kitsch-uri”, anunţă Banto.
Un show de tip bogracs
Ce va fi în Parcul Bălcescu? Dansuri populare din Săcueni, Tămăşeu, Tileagd, Marghita, Suplac, Salonta, Sântion, Tărcaia şi, desigur, Oradea; standuri ale operatorilor de turism şi ale meşterilor populari; teatru de copii cu trupa maghiară Lilliput, chiar şi o fanfară adusă din Tiszafured; spectacol făcut de Şcoala Francisc Hubic, în engleză şi română; atelier pentru crearea de aranjamente florale; jocuri educative pentru copiii pe bază de „paşaport” scris în română şi maghiară, care să-i ţină pe copii ocupaţi vreme de 40 – 50 de minute, sub supravegherea voluntarilor Asociaţiei Studenţilor Maghiari din Bihor. Chiar şi o piesă de teatru dedicată marelui poet şi prozator maghiar Arany Janos – cetăţean de onoare al Oradiei de la acea vreme, la 200 de ani de la moartea sa. Piesa Toldi va fi jucată duminică seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de actorul Csore Gabor de la Teatrul Vig din Budapesta. Piesa va fi jucată sub înaltul patronaj al preşedintelui Ungariei, Adler Janos, informează organizatorii.
Să vină turiştii maghiari!
Întrebaţi dacă manifestarea de duminică din Parcul Bălcescu este dedicată sărbătorii naţionale maghiare, Adrian Simon s-a exprimat în felul următor: „Este sărbătorită sub o formă sau alta şi de comunitatea maghiară din Transilvania. Anul acesta este sărbătorită de Emil Boc la Cluj Napoca. Însă CJ Bihor nu organizează sub egida Sf. Ştefan, ci este o manifestare dedicată familiei”, s-a exprimat Simon, precizând că şi radioul public de la Budapesta a prezentat manifestările din Oradea, ca o continuare, o exportare a festivalului florilor din Debreţin. Banto Norbert prezintă totul din perspectiva potenţialului turistic: „În Debreţin, festivalul atrage 400.000 de vizitatori, turişti din Ungaria şi din alte zone. De la bun început, CJ Bihor şi Primăria am hotărât să ne alipim acestui eveniment. Turismul de dincolo merge foarte bine. De aceea, dorim să profităm şi noi să se viziteze şi Oradea, să avem turişti care să şi înnopteze aici”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!