Proiectul a fost iniţiat în anul 2014 de Asociaţia ArtFusion Bucureşti în parteneriat cu Fundaţia Noi Orizonturi, care este promotoarea Cluburilor Impact în România. Proiectul este sprijinit de Fundaţia Comunitară Oradea.
În prima zi va avea loc realizarea unei lucrări colective de mari dimensiuni (pe porţiunea pietonală a străzii Republicii) de către elevii participanţi şi trecători pe o fâşie de hârtie de circa 400 metri lungime (sau fâşii care vor fi aşezate în funcţie de posibilitatea locaţiei – terase, bănci etc.), cu tempera, markere etc. Trecătorii vor fi invitaţi să deseneze, să picteze sau să scrie un mesaj în concordanţă cu mesajul proiectului: acceptarea diversităţii, toleranţă, nondiscriminare.
A doua zi – elevi de la secţia de muzică vor avea momente de interpretare instrumentală şi vocală în aceeaşi locaţie. De asemenea, vor fi prezenţi elevi în locurile de expunere a şevaletelor cu afişe, lucrări plastice. În cea de-a treia zi va avea loc o paradă de modă cu creaţii vestimentare realizate din materiale ecologice. Tot în a treia zi vor avea loc ateliere de pictură pe faţă pentru copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!