Finanţat al 10-lea an consecutiv

De Simona Albinaru
Finanţat al 10-lea an consecutiv
Centrul Regional Europe Direct Transilvania de Nord a obţinut pentru al 10-lea an consecutiv finanţare din parte Comisiei Europene pentru un plan de acţiune care se va desfăşura sub sloganul „10 ani de Uniunea Europeană: Transilvania de Nord before&after”.

Centrul este un proiect al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, pe care îl implementează începând cu anul 2008, iar bugetul proiectului pentru 2017 este de 23.450 euro.

„Pentru anul 2017, evenimentele Centrului vor fi mai concentrate pe cei 10 ani de Uniunea Europeană şi pe efectele reale ale apartenenţei în marea familie a Europei asupra comunităţii regionale”, a declarat doamna Sanda Cătană, director general interimar ADR Nord-Vest.

Printre cele mai importante acţiuni care vor avea loc în 2017 sunt: organizarea şi/sau co-organizarea a patru evenimente destinate unui public local sau regional specific: concurs foto „10 ani de Uniunea Europeană: Transilvania de Nord before&after”, Dezbaterea regională pentru jurnalişti, Atelier dedicat mediului privat pe tema ,,Jobs, Growth and Investment’’, Ziua Educaţiei – 5 Octombrie, Expoziţie foto itinerantă „10 ani de Uniunea Europeană: Transilvania de Nord şi Veliko Tarnovo, before&after. O altă activitate va fi crearea a 10 infografice care vor demonstra efectele pozitive asupra locuitorilor din regiunea noastră şi promovarea acestora pe social media.

Grupurile-ţintă vizate de aceste activităţi sunt: publicul larg, publicul online, jurnalişti angajaţi, blogeri, freelanceri, organizaţii de media şi media în general, copii, elevi, beneficiari şi potenţiali beneficiari ai programelor operaţionale 2014-2020 (microîntreprinderi, ONG-uri, autorităţi publice locale, spitale, universităţi), reţeaua ED şi alte reţele de comunicare ale CE, multiplicatori de informaţie europeană.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !