Fiscul îi învaţă pe bihoreni să lucreze electronic

De Dan Birta
Comunicarea electronică cu Fiscul duce la eficienţă
Comunicarea electronică cu Fiscul duce la eficienţă
Utilizarea serviciilor electronice şi telefonice uşurează munca agenţilor economici cu Fiscul.

În era digitalizării şi a electronizării Fiscul bihorean vrea să îi înveţe pe contribuabilii să fie mai egficienţi şi să utilizeze aceste servicii. Astfel, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor organizează, vineri, de 12.08.2016, de la ora 10:00, la sediul din Oradea, str. Dimitrie Cantemir nr. 2b, la etaj I în sala de şedinţe, o întâlnire cu contribuabilii, în vederea mediatizării serviciilor electronice oferite contribuabililor de către ANAF. După finalizarea întâlnirii AJFP Bihor va prezenta contribuabililor, practic, şi procedura de selectare a numerelor de ordine.

„Vrem să-i învăţăm pe contribuabili să folosească mai eficent aceste servicii. În acest mod, comunicarea cu noi se va face mai rapid”, ne-a declarat Vasile Farc, de la Departamentul Mass-media din cadrul Finanţelor bihorene.

Servicii electronice

ANAF pune la dispoziţia contribuabililor mai multe servicii electronice. Unul dintre acestea este „Spaţiul privat virtual”. Este un serviciu destinat persoanelor fizice care deţin un Cod Numeric Personal, prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor privind situaţia fiscală a contribuabilului, precum şi depunerea formularelor 200, 220 şi 230.

„Acces controlat la dosarul contribuabilului” este un serviciu prin intermediul căruia contribuabilii au acces la informaţii cu privire la: vectorul fiscal, situaţia sintetică, declaraţii depuse. Un serviciu disponibil pentru contribuabili pe portalul www.e-guvernare.ro, ce poate fi accesat prin utilizarea unui certificat digital calificat este „Depunere declaraţii online”.

Contribuabilii pot primi asistenţă prin e-mail de la Fisc prin intermediul serviciului: „Asistenţă prin e-mail”. Prin acest serviciu se pot obţine informaţii cu caracter general în legătură cu modul în care contribuabilii trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligaţii fiscale. „Buletin informativ fiscal” este un alt serviciu electronic pus la dispoziţia contribuabililor de către ANAF. Acesta conţine informaţii cu privire la actele normative cu incidenţă în materie fiscală care au fost publicate în Monitorul Oficial al României în săptămâna anterioară.
Serviciul „Ghiduri curente” este o secţiune pe site-ul ANAF în care sunt publicate ghiduri, orientate pe grupuri ţintă, care au scopul de a facilita îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative şi de plată ale contribuabililor.

Servicii telefonice

Contribuabilii pot beneficia şi de o serie de servicii prin telefon. Unul dintre ele este „Call-center”. Prin intermediul numărului de telefon 031.403.91.60, contribuabilii primesc răspunsuri prompte şi de calitate la întrebările formulate. Astfel, pentru a beneficia de îndrumare şi asistenţă în domeniul fiscal contribuabilii selectează tastele 1 şi 2, iar pentru asistenţă în domeniul Tehnologiei Informaţiei (IT) selectează tasta 3.

Alt serviciu telefonic este „TelVerde”, unde, prin intermediul numărului 0800.800.085, contribuabilii pot sesiza: refuzul operatorilor economici de a elibera bon fiscal; actele de corupţie înfăptuite de către funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiile subordonate. Numărul de telefon 0800.800.085 poate fi apelat gratuit, 24 de ore din 24.

Contribuabilii pot utiliza şi serviciul telefonic: „Acces date prin SMS”. Prin transmiterea unui mesaj (SMS) la numărul 1300, contribuabilii obţin informaţii publice despre un anumit agent economic: codul de identificare fiscală; denumirea agentului economic; starea de inactivitate fiscală a agentului economic; aplicarea sistemului de taxă pe valoare adăugată la încasare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase