Frontiera își ia măsuri estivale

De Otilia Șandor
Frontiera își ia măsuri estivale
La granițele bihorene se iau măsuri pentru sezonul estival.


Polițiștii de frontieră prefigurează o creștere a traficului de persoane si mijloace de transport prin punctele de frontiera de la granița cu Ungaria în această perioadă a concediilor. De aceea, au început să ia măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere a frontierei și asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă. S-a suplimentat personalul la controlul documentelor, a crescut numărul arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora. În funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Pe de altă parte se vor face acțiuni comune la nivel local cu structurile IPJ Bihor si Arad și se va pregăti personal de intervenţie rapidă în zona de competenţă, pentru rezolvarea situaţiilor deosebite şi fluidizarea fluxului la nivelul structurilor ITPF Oradea. Nu în ultimul rând, frontieriștii menţin în stare de operativitate toate mijloacele de comunicaţii şi informatică.

Și cu maghiarii

În același timp, la frontiera cu Ungaria, frontiera internă a UE, în baza acordurilor bilaterale şi a reglementărilor europene, controlul de frontieră se efectuează, în comun, cu autoritățile de frontieră din Ungaria. Frontiera Oradea alocă personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă atenționează că numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști alocați de către Politia Ungară.

Nu în ultimul rând, Frontiera Oradea transmite că pe teritoriul statului vecin sunt prevăzute în reglementări privind “camionstopul” în Ungaria, restricţii de circulaţie la sfârşit de săptămână, în zilele de sărbători legale ale mijloacelor de transport marfă, cu masă totală maxim autorizată de peste 7,5 tone.

De aceea, în perioada restricţiilor, şoferii automărfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, după reluarea traficului autormarfarele se pun în mișcare și se înregistrează timpi de așteptare.

În cazul unor probleme, frontieriștii bihoreni pot lua măsuri comune cu omologii maghiari astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ şi fluent.

Potrivit istoricului de anul trecut, prin punctele de frontieră din zona de competență a I.T.P.F Oradea, din 1 iulie și până în 31 august au trecut frontiera aproximativ 4,3 milioane persoane, din care aproximativ 4 milioane cetăţeni UE şi 300.000 cetăţeni non UE şi peste 1,6 milioane mijloace de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere de la frontiera româno-ungară au fost Borș (1,5 milioane persoane) și Nădlac II (1,7 milioane persoane).

FACT BOX

Frontiere neaglomerate

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !