Frumusețea costă! Vezi aici care sunt cele mai solicitate intervenții estetice ale românilor

Frumusețea costă! Vezi aici care sunt cele mai solicitate intervenții estetice ale românilor
Românii au prins gustul operațiilor estetice și nu se dau în spate când vine vorba de format cozi la operațiile estetice pentru îmbunătățiri.

Frumuseţea vine din ochii privitorului, și se întreţine. Acasă, în saloanele de frumuseţe sau în cabinetele medicilor esteticieni. Tot mai multe românce vor să-și mărească sânii, să scape de riduri ori să aibă o talie perfectă peste noapte.

În ultimii ani, ţara noastră a înregistrat o creştere considerabilă în ceea ce priveşte numărul intervenţiilor chirurgicale în scop estetic, atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor. Potrivit unui studiu realizat de Societatea Internațională de Medicină estetică, făcut în 2013, țara noastră se afla pe locul 25 din lume la intervențiile de înfrumusețare făcute într-un an.

Românii nu țin cont de bani când vine vorba de imagine. O consultaţie pentru chirurgia estetică costă, în medie, 150 lei. Consultaţia presupune, în primă fază, o discuţie de maxim 30 de minute cu medicul, discuţie în care pacientul spune ce şi-ar dori, iar medicul îi explică acestuia dacă o asemenea intervenţie poate sau nu poate să fie realizată.

Prețul frumuseții crește în funcție de intervențiile alese. Aceştia dau între 2.500 şi 3.000 de euro pentru un implant mamar, între 1.000 şi 4.000 de euro pentru o lipoaspiraţie, în funcţie de numărul zonelor, şi între 1500- 2000 de euro pentru o rinoplastie. Implantul pentru fese se ridică la 3000 de euro, iar preţul pentru o labioplastie începe de la 950 de euro. Cele mai solicitate operaţii sunt cele legate de chirurgia sânului, după care urmează lipoaspiraţiile, pe locul trei figureză rinoplastiile, care sunt la egalitate cu operaţiile de blefaroplastie (reducerea pielii de la pleoape).

Nu doar româncele sunt cele care optează pentru operații estetice, ponderea domnilor care apelează la astfel de servicii este în creștere. La fiecare 20 de femei aflate la consultații pentru înfrumusetare, se poate găsi și un bărbat.

Piața de chirurgie estetică din România depașește anual 70 de milioane de euro. O cifră generată de 200 de doctori și de aproape 100 de mii de intervenții, multe dintre ele și în rândul copiilor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase