Excepţiile sunt acceptate doar în situaţii de urgenţă, pentru deblocarea de accese sau înlăturarea efectelor unor intemperii, ne-a spus Mircea Stejărean, şef serviciu în Direcţia Tehnică din Primărie.
Acesta spune că Primăria şi-a încheiat acţiunile de doborâre de arbori pe care şi le-a planificat în această primăvară. „Am dispus lucrări în parcurile 1 Decembrie, 22 Decembrie sau Brătianu. Ce nu era urgent am amânat pentru la toamnă”, spune Stejărean.
Astfel, municipalitatea anunţă o regulă de bun simţ: lucrările de tăieri şi toaletări de arbori în Oradea se fac numai în afara sezonului de vegetaţie, respectiv în perioada de cădere a frunzelor arborilor şi până la înmugurirea lor (septembrie-aprilie) în condiţiile stabilite de lege, excepţie făcând situaţiile de urgență (prezenţa unor arbori afectaţi de furtună, în pericol real de prăbuşire şi degajarea arterelor de circulaţie stradale şi pietonale, a căilor de acces şi incintelor, precum şi a semnelor de circulaţie şi a reţelelor aeriene de utilităţi (electricitate, telefonie etc). La finele săptămânii trecute, cei de la RER au terminat de doborât opt arbori din Parcul 1 Decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!