Gimnastele de la LPS s-au remarcat la CN Şcolar

De Teodor Biriş
Gimnastele de la LPS s-au remarcat la CN Şcolar
Fetele de la LPS Bihorul Oradea au participat la Campionatul Naţional Şcolar de gimnastică ritmică, desfăşurat la Ploieşti în perioada 1-3 iunie.

Performera delegaţiei a fost Roxana Barna, care a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la individual compus, cerc şi fără obiect, în probele individuale. Daria Ille s-a clasat pe locul 8, iar Ariana Pop a fost a 12-a.

La categoria „mica gimnastă”, proba ansamblu, locul 4 – Roxana Barna, Daria Ille, Ariana Pop, Giulia Voinea, Maia Ciupeiu şi Georgiana Ţîrlea.

La categoria IV, în proba de ansamblu au ocupat locul 1, la echipe locul 2 – Miriam Chiar, Maria Fortiş, Iulia Lucaci, Serena Bude, Iasmina Cuc, Szilagyi Petra şi Heilman Alexandra. În probele individuale, Miruna Chişe s-a clasat pe locul 4 la cerc, locul 5 la fără obiect, iar Maria Fortiş a fost a şasea la proba fără obiect.

Sorana Gavrilaş s-a clasat pe locul 4 la minge, locul 6 la individual compus, Laura Lupşe a fost a patra la cerc, loc ocupat şi la individual compus, la categoria a III-a.

Echipa LPS, formată din Denisa Bărbuş, Szekely Szara și Szabo Patricia, a ocupat locul 3 la categoria a II-a.

La junioare II, în proba de ansamblu au obţinut locul 2, echipa fiind alcătuită din Denisa Bărbuş, Szekely Szara, Szabo Patricia, Laura Lupşe şi Sorana Gavrilaş.

Gimnastele de la LPS Bihorul sunt pregătite de Alexandra Ille, Cristina Lung, Edit Preoteasa şi Mihaela Paraschiv.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !