Haine de lux de peste 13.000 de euro confiscate de polițiștii bihoreni

De Oana Farcas
Reactualizat la:
3Comentarii
Haine de lux de peste 13.000 de euro confiscate de polițiștii bihoreni
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au descins, vineri, în locuințele a doi bărbați bănuiți de evaziune fiscală. În urma perchezițiilor, poliţiştii au găsit produse de lux în valoare de peste 60.000 lei.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Bihor, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au efectuat două percheziții domiciliare pentru a documenta și proba activitatea infracțională a doi bărbați, unul de 31 de ani, din municipiul Oradea și altul de 40 de ani, din comuna Paleu, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Acasă la aceștia, oamenii legii au descoperit 447 obiecte de îmbrăcăminte care purtau însemnele unor mărci de prestigiu, mărfă în valoare de peste 60.000 de lei.

„Produsele au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor și a expertizării pentru stabilirea caracteristicilor privind originalitatea acestora, a prejudiciului cauzat titularilor mărcilor precum și pentru stabilirea prejudiciului total cauzat bugetului consolidat al statului”, a declarat comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor