Ilex Gold devine primul distribuitor Coriolan la nivel national!

Ilex Gold devine primul distribuitor Coriolan la nivel national!
Două branduri cu peste douăzeci de ani vechime, Ilex Gold și Coriolan, își unesc forțele pentru a face cunoscute în fața publicului colecții impresionante de verighete.

Compania ieșeană Coriolan a devenit de-a lungul timpului producătorul nr. 1 în România pe acest segment, iar Ilex Gold îi oferă în momentul de față expunerea necesară pentru a ajunge la următorul nivel din punctul de vedere al notorietății.

„Lucrăm de mai mulți ani cu firma Coriolan, iar descrierea colaborării noastre s-a menținut în aceiași termeni de seriozitate, inovație și susținere mutuală. Nu putem decât să ne bucurăm că vom clădi împreună o nouă etapă.”, a declarat unul dintre reprezentanții Ilex Gold. Este categoric vorba despre o situație win-win, întrucât ambele părți consideră că au numai de câștigat în urma înțelegerii lor.

Acest parteneriat conferă companiei dreptul de a comercializa bijuteriile Coriolan la prețuri de producător pe segmentul Business-to-Business, care poate fi format atât din magazinele partenere din toată țara, cât și din colaboratorii online, care au acces la o platformă complexă creată de Ilex Gold în 2018. Scopul proiectului Ilex Gold B2B este să aducă bijuteriile la un click distanță de partenerii săi. Website-ul este extrem de practic și nu impune limitări din punctul de vedere al cantității produselor. Livrările se fac prompt, iar echipa de consultanță este în permanență pregătită să răspundă eventualelor întrebări.

În ceea ce privește oferta pentru clienții finali, portofoliul de produse Ilex Gold este caracterizat de un echilibru între calitatea ireproșabilă a bijuteriilor oferite, respectiv prețurile avantajoase ale acestora. Respectând aceleași principii, gama de verighete Coriolan aduce plusvaloare în colecția brandului orădean.

Fiind clasificate în categorii precum „Precious”, „Hypnotic”, „Pastel”, „Elements” sau „Zen”, bijuteriile spun povești scrise cu migală prin fiecare detaliu reprezentat cu îndemânare de bijutieri iscusiți.

De exemplu, verighetele din gama Precious se remarcă prin diverse elemente romantice, ca de exemplu inserții de aur roz ori diamante poziționate strategic pe inelele doamnelor.

Pasteluri prețioase se dezvăluie în modelele colecției cu același nume (Pastel), în timp ce denumirea Hypnotic reunește o serie de bijuterii cu un design unic, plin de personalitate.

Bineînțeles, există nenumărate opțiuni și pentru viitorii miri care preferă clasicul, optând pentru verighete simple din aur galben, alb sau roz, cu sau fără inserții de diamante pentru doamne.

Așadar, anul 2019 începe într-o notă pozitivă pentru Ilex Gold, începutul său fiind marcat de o colaborare fructuoasă, care deschide noi orizonturi pentru ambele branduri implicate. Misiunea comună de a aduce publicul mai aproape de lumea fascinantă a bijuteriilor nu poate decât să motiveze și să îmbie la proiecte inovatoare.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/ilexgold/ și https://www.ilexgold.com/

Advertorial! 191500



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !