„Am redus impozitele pe proprietate la persoanele juridice la cele mai mici niveluri din regiunea de nord-vest a României, respectiv 1% pe an. Am debirocratizat toată instituţia Primăriei şi serviciile conexe”, a mai spus primarul din Oradea, dând exemplu de termene în care se eliberează anumite documente: certificatele de urbanism, în cinci zile, sau autorizaţiile de construire, în 14 zile.
Primarul a mai spus că, în aceşti ani, în Oradea s-a investit în infrastructura de transport atât în perimetrul oraşului, cât şi în zonele industriale, şi că, de anul acesta, în colaborare cu companiile care au peste 500 de angajaţi, se vor crea clase în şcolile profesionale, pentru a pregăti viitori angajaţi. „Sunt adeptul ideii că nu trebuie să ne fie ruşine să preluăm, pentru că întotdeauna cineva a făcut ceva mai bine decât noi. Este mult mai uşor să iei exemple de bună practică, să le adaptezi la realitatea ta şi să câştigi timp, resurse şi să nu mai experimentezi”, a mai arătat Ilie Bolojan, exemplificând prin aceea că, în Oradea, serviciul de salubrizare este inspirat din Germania şi adăugând că preluarea dă rezultate dacă se lucrează temeinic şi se respectă condiţiile din locul de origine al practicii importate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!